Frumosul “Salon Alb” al Mioriţei din centrul oraşului a devenit neîncăpător joi, 23 octombrie, când scriitorul Mihai Sas şi-a lansat a şasea carte, ce poartă sonorul titlu “Dangăt de clopot”. După “Opinii, gânduri, amintiri”, “Cărbuniţa”, “În vâltoarea vieţii”, “Omul de cenuşă”, “Am trăit sub trei dictaturi”, iată că Mihai Sas apare cu o copertă a cărţii, de culoarea cerului senin, întocmai sufletului său, ce se descarcă treptat, prezentându-ne şi ceva din relele societăţii prin care unii au trecut, iar alţii le află cu ajutorul paginilor cărţii. Spunea G. Vulturescu frumos despre conţinutul cărţii, dar atenţia cititorului se va îndrepta spre povestirea ce poartă şi titlul cărţii, care aduce personaje ce trăiesc aievea, cu bune şi cu rele, simţăminte, împliniri, zvâcniri şi momente melancolice. Remarc faptul că glasul trecutului nu-i dă pace lui Mihai Sas, iar aspiraţiile spre înalt şi spre adânc se întrepătrund armonios pentru că tenta iniţiatică a povestirilor sale vine mai ales dintr-o anumită poziţionare privilegiată. Spun asta, deoarece toate sunt fapte bine cunoscute, simţite şi trăite de autor.
Eul său îşi poartă cu orgoliu numele său de Mihai, care poate privi lumea cu ochiul însetat de real şi lumină. Este el, Mihai Sas, omul care a supravieţuit unor grele încercări-limită,cum spunea Voicu D. Rusu în aprecierile făcute asupra cărţii, asupra vieţii, asupra prieteniei ce-i leagă. Că ştie Voicu, bine, că Mihai Sas a ştiut să-şi păstreze prietenii, iar prietenia lor, recunosc, ţine cât viaţa! Ce frumos! De aici şi o atitudine senină, bărbătească în faţa existenţei, în genere. Cele mai multe povestiri ale lui Mihai Sas sunt nişte stări de veghe, expresie a spiritului mereu treaz, al sincerităţii şi lipsei fricii autorului de a-şi exprima, într-o formă subtilă chiar, gândurile, sentimentele şi părerile despre cei care conduc ţara, despre atitudini şi chiar repulsIi. Spune la un moment că “Revoluţionarii din 1989 erau convinşi că omului curajos şi onest îi e suficient să aibă parte de libertate, de dreptate pentru a nu mai cere nimic altceva de la cei ce deţin puterea… S-a dorit atunci şi se doreşte şi acum ca totul să emane de la popor şi totul să se întoarcă la el”.
Multe dintre cele scrise de Mihai Sas demonstrează o temă patriotică, realizată altfel, cu subtilităţi, împletind-o cu cea religioasă, într-un imn patetic adecvat “obârşiei”, în care se regăsesc deopotrivă neamul şi credinţa, într-o unitate de nedesfăcut. Dar adevărata sa religie şi vocaţie rămâne scrisul, care-l însoţeşte atât de mult în ultimii ani. Nu pot să nu amintesc existenţa verbului energic, tonul neobişnuit de grav, fibra etică a povestirii, chiar implicarea unui sentimentalism în atingerea posibilă cu eroticul. Poate de aici rezultă profesionalismul scrisului şi distincţia intelectuală lui. Ca un alergător de cursă lungă, Mihai Sas ştie să aştepte, să acumuleze în timp, învăţând să fructifice excepţionalitatea clipei şi să-şi canalizeze vârful peniţei spre zonele de adâncime ale sufletului uman, pe care-l cunoaşte, îl cântă. De aceea, cunoscându-l, e atent la sens, la mesaj şi se fereşte să vorbească în gol. El încearcă, de fiecare dată, să spună ceva esenţial, să trasmită în aşa fel, încât noi, cititorii, să învăţăm câte ceva. Există, uneori, în scrisul său şi o încordare, o tensiune creată voit, gata să explodeze. Acestea sunt semne că resursele inspiraţiei lui Mihai Sas sunt departe de a se fi epuizat.
Am fost atent la tot ce s-a petrecut în “Salonul Alb” al “Mioriţei” şi, sincer, s-au petrecut lucruri demne de intelectualitatea sătmăreană. Dacă George Terziu a expus considerentele ce l-au determinat să facă posibilă apariţia cărţii şi a arătat atâta încredere în scrisul lui Mihai Sas, cuvintele lui Ion Bala, de câteva ori, au adus întăriri celor subliniate de poetul G. Vulturescu şi pentru toate aceste considerente, mă simt onorat că am avut privilegiul să fiu părtaş lor, la sărbătoarea prietenului de o viaţă, Mihai Sas. Rămâne prin tot ce a făcut şi face un om ce şi-a dăruit anii adevărului şi culturii, omeniei şi bunului simţ. Să-mi îngăduie ca, în numele NVTV şi a Gazetei, să-i doresc sănătate şi muncă spornică în folosul naţiunii române!
Teodor Curpaş