More

    NE-AM SĂTURAT DE MODELELE EXPERIMENTALE!

    “Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc…” la experimentele aplicate pe om, fie ele de natură medicală, familială, socială, pedagogică, politică, psihologică, juridică etc., m-apucă un fel de revoltă interioară nestăpânită. Experimentele umane n-ar trebui să aibă la bază modele împrumutate, neştiinţifice. Nu poţi să faci experimente după ureche. Mai auzim adeseori expresiile: „ Noi am încercat să aplicăm în mod experimental modelul…”; “ Cred că modelul aplicat de…ar fi fost mai bun !”. Modelul în sine, oricare ar fi el, mă duce cu gândul la un experiment. A împrumuta anumite idei dintr-un anumit modelul , pe care noi le considerăm că sunt compatibile cu problema noastră implică un mare risc. Putem fi consideraţi pe de-o parte plagiatori de idei, iar pe de altă parte există riscul de a fi induşi în eroare de succesul unui model de sistem, care este incompatibil cu realităţile noastre.

    Există la noi un proverb: „Nu sări calul până nu spui ho!” că poate se mişcă neastâmpăratul cal şi cazi într-o baltă sau în mocirla regretelor. Elaborarea unui model de actiune trebuie să conţină în el multă originalitate, profesionalism, studii ştiinţifice, studii de impact, studii de prefezabilitate, prognoze, sondaje de opinie etc. Cum e posibil să aplici un model ca experiment, elaborat superficial, iar după aceea să constaţi că efectele în plan social sunt catastrofale?!. Este incredibil cum anumiţi factori decidenţi asistă cu indiferenţă la consecinţele negative rezultate în urma aplicării unui model de sistem defectuos, ca experiment. Culmea este că unii oameni, indiferent de pregătirea profesională, nu învaţă nimic din aceste experimente declanşate de oameni iresponsabili, care sunt interesaţi numai de perspectivele lor egoiste.

    Elaborarea unor sisteme de existenţă pentru comunităţile noastre trebuie să înmagazineze în ele aspiraţiile oamenilor, care provin din toate domeniile vieţii . Ne-am săturat de modele împrumutate şi aplicate în mod experimental, pe considerentul că poate-poate vom vedea „ luminiţa de la capătul tunelului !”. Elaborarea detaşată a unor analize nu trebuie să ţină seama de influenţele străine, care doresc să-i abată pe oameni de la luarea unei decizii corecte, de succes. Proiecţia unor modele străine ca viitoare experimente, confecţionarea unor miraje, discreditarea unor idei bune sau a unui grup de oameni profesionişti, promovarea unor promisiuni nefondate, înstrăinarea şi incitarea la scandal nu fac altceva decât să îndepărteze atenţia specialiştilor şi a omului de rând de la elaborarea unei perspective concrete, viabile şi durabile. Nu sub formă de experiment!

    Am şi eu o vorbă, pe care o repet de câte ori este nevoie: „ Noi râdem cu ei, iar ei râd de noi ! “, pentru că ne consideră, iertată-mi fie îndrăzneala, proşti, creduli şi uşor de manipulat. Este de-a dreptul dramatic dacă vom considera că noi înşine nu suntem în stare să gândim independent, neinfluenţaţi pentru a ne putea conduce şi coordona o familie. Oare cum v-aţi simţi dacă vecinul ar veni în familia dv. să vă dea ordine pe considerentul că el are un model experimental mai bun. Cum aţi apărea dv. în faţa copiilor, a familiei, în general ? Pe ce vă bazaţi, ce garanţie aveţi că experimentele, construite din vorbe, vor avea succes ? Acceptaţi, numai dintr-o ambiţie prost înţeleasă, să vă coordoneze altcineva proprietatea privată, bugetul, investiţiile, educaţia, sănătatea…familiei ? Iată întrebări care vin să spulbere ideea de modele experimentale neştiinţifice, care au în spate interese de culise incredibile, deoarece: „ Nu se ştie, ca pământul, din ce parte bate vântul !”

    Dumitru Ţimerman

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE