More


    Poetul, dezbrăcat de…negură!

    =

    Cred că mult timp George Vulturescu s-a înfăşurat cu sfinţenia cuvântului scris şi l-a desăvârşit în recentul volum ”Negură şi caligrafie”, volum cu care se pot mândri şi clujenii, care l-au editat cu atâta migală. Editura EIKON, cu editori cunoscuţi prin Valentin Ajder şi Vasile George Dâncu şi cu realizatoarea copertei Cristina Braiţ, cred că sunt fericiţi pentru scoaterea la lumină a poemelor lui George, poeme ce ating linia de graţie a poeziei sale. Iar dacă această carte este implicit şi o definiţie a poeziei, atunci autorul este cel care aţâţă sufletele, face posibilă accesarea la fiinţa lumii, creând o lume pe care o consideră dorită de cititori, chiar văzută într-un joc al oglinzilor. De fapt, partea a IV-a este edificatoare, căci „Dumnezeu nu se priveşte-n oglinzi”, fără condamnări ale păianjenului strecurându-i în urechi vioara lui Bacovia: „Dacă nu-i cu cine vorbi, se scrie …”. De aici literele nu pot fi condamnate, iar muza trebuie să aibă mereu ochii neacoperiţi.

    Sunt sigur că poetul îşi autentifică accesul la fiinţa lumii, pe care o confruntă cu alte lumi, s-o aşeze într-un joc de oglinzi, joc din care Dumnezeu iese.

    Poemele lui George Vulturescu devin nişte teritorii lirice, care se succed sau devin simultane, crescând o tensiune politică chiar de reverberaţie : ”Nu întoarce capul, nu-ţi acoperi ochii/ o, Muză/ pecetluind ipostaza sublimă a poetului, păianjenului şi treptat să perceapă pânzele de păianjen dintre degetele unui poet/ şi paharul său de pe masă / sunt potrivite pentru funeraliile un canon literar/ ele sunt tot atât de adevărate / precum pereţii unui sanatoriu din provincie / în care strigă un soldat cezaro-crăiesc / după infirmierele Nopţii/”.

    ”Negură şi caligrafie” este punctul nevralgic ce dă creaţiei poetice şansa apariţiei cu încă o ardere, statornicind-o în curgerea spre timpul veşnic, fiind ca un căutător de mărgean în dimineaţa frământărilor autorului. Este fiecare poem al celor patru părţi ale cărţii o stare poetică foarte trăită, care poate ridica eul poetic în catharsis, dar şi într-o luciditate şi inefabil. Căutările au limpeziri şi mistere, ca „Un smintit cu lupii din ochii lui”, exact dialogului din care aflăm şi înţelegem inefabilul: „Îţi încredinţez lupii mei/ Pe nisipurile Ochiului meu Orb”/ ca apoi ”Eşti ultimul căruia-i pot încredinţa lupii mei..”/ se agaţă de mine smintitul de pe stradă. / O mie de lupi am văzut în ochii lui / şi încă o mie / …

    Apare, parcă nostalgic, o stare de amintire, de întâlnire cu timpul veşnic tot mai estompat al imaginii simbolice, ca nişte trepte ale desăvârşirii frumuseţilor satului: “…aşa văd casele din satul meu, clopotniţa, salcâmii, vitele, gardurile / trec prin faţa mea precum un tren încărcat/ şi eu nu pot urca/ altădată văd biblioteca / din apartamentul meu de la etajul trei / văd cum trec rafturile, ramele cu/ fotografii, diplomele, ziarele…/”.

    Toate acestea nu formează enunţiative, ci se dezvoltă în ireversibilul călătoriei spre marea armonie universală, a trenului în care nu poate urca. Timpul cel vechi reapare în imaginea poetului care se descoperă tot mai mult în sonurile depărtărilor care-l „apropie”.

    Numai pentru „Vezi ca să-ţi aminteşti” trebuie să citeşti cartea, carte ce trebuie onorată prin lectură atentă. Numai pentru „mormintele bunilor morţi şi cu mormântul meu/ câte unul se ridica din luturi/ ţinea în braţe crucea cu numele lui / ca şi cum mi-ar face semn cu mâna / de la geam… ”

    Am citit destul de mult din scrierile lui George Vulturescu, chiar primele care au văzut lumina tiparului, pe când era elev de liceu şi, sincer, este darul cel mai de preţ pe care ni l-a dat, de-a lungul anilor, l-a făcut şi ni-l face, iar noi îi oferim recunoştinţa şi iubirea noastră. Realitatea prezenţei sale în şirul marilor poeţi ai României, plus editarea fără întrerupere a revistei de poezie „Poesis”, face ca Satu Mare să fie pe buzele multor oameni de cultură din ţară. O ştim toţi, ne mândrim, dar unii nu au puterea de a recunoaşte că în adâncul sufletului lor există această mândrie. Denotă un adevăr, iar acest volum, apărut cu ceva timp în urmă, poate dovedi stilul inconfundabil al poetului George Vulturescu, stil despre care se vorbeşte frumos, elogios şi binevenit!
    Îl lăsăm să-şi poarte ideile estetice cât mai multă vreme, în rosturile pe care le are, iar noi să împărtăşim cu starea sa de creator neîntrecut, cu icoana crezurilor sale!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img