Vine vremea când fiecare ne dăm seama dacă munca noastră este privilegiu şi dar divin. Pentru unii chiar vârsta senectuţii poate deveni povară, pentru alţii, dimpotrivă. Vorbim despre preoţii din Protopopiatul Ortodox Satu Mare, care însumează peste 85 de parohii, cu preoţi cu experienţă bogată şi cu preoţi mai tineri, cu o serie de calităţi comune, una dintre ele fiiind aceea că nu povara anilor, ci chemarea spre preoţie le-a devenit scut şi pavăză a chemărilor lor interioare spre biserică. Prin toate trăirile şi faptele lor, preoţii noştri, în marea majoritate, au ştiut şi au izbutit să dea sens zilelor şi anilor vieţii. E drept, nu i-a ocolit nici harul, despre care vorbea PS Iustin într-o emisiune televizată “Glasul Bisericii”. Şi nici nu exagera spunând că preoţii din Satu Mare sunt bine pregătiţi. Am avut şi eu ocazia să-i văd pe unii dintre ei în faţa altarului, în faţa credincioşilor, în faţa unor situaţii în care s-au descurcat minunat şi, de ce nu, în faţa camerelor de luat vederi, făcându-i să fie văzuţi în cinci judeţe şi pe tot globul pământesc. E drept, preoţii din Satu Mare, cei din municipiu, se feresc să ajungă în faţa camerelor, fiind foarte ocupaţi atunci când este vorba de aşa ceva.
Fără regrete, spun că deşi este mai greu de realizat emisiuni în satele îndepărtate şi aproape “uitate” de lume din judeţ, le fac cu atâta plăcere. Şi fac aceste emisiuni cu preoţi care n-au atâtea condiţii, atâtea posibilităţi, dar munca lor se vede şi se simte de către fiecare credincios. Nu întâmplător, PS Iustin este mereu prezent la astfel de parohii care realizează ceva pentru credincioşi, dar cu eforturi mai mari. Un cuvânt de mulţumire adus de PS Iustin în faţa credincioşilor dintr-un sat şi altul adus în faţa camerelor înseamnă o acoperire cu care cei din municipiu nu sunt prea obişnuiţi. M-am gândit de multe ori ce fericiţi ar fi preoţii de alte religii să realizez astfel de emisuni cu ei. Nu şi-ar pune problema că ei fac un serviciu televiziunii ci ar recunoaşte că televiziunea le face un favor atât de mare.
Suntem într-o perioadă în care televiziunea, prin tot ceea ce face, întăreşte credinţa noastră ortodoxă şi ajută la adunarea oamenilor în jurul bisericii şi nicidecum la respingerea lor. Tocmai acest lucru nu-l înţeleg unii slujitori ai bisericii din municipiu. Dacă ar trebui să mulţumesc unor preoţi din oraşul Satu Mare, ar fi Viorel Paşca, Cristian Boloş, Radu Şimonca, Coriolan Nastai, Ovidiu Sava şi, desigur, părintelui protopop Ioan Socolan. Aceştia, prin emisiunile realizate, au stârnit impresii din cele mai frumoase, făcând ca telefoanele de apreciere din cinci judeţe şi din mari oraşe ale lumii să fie extrem de multe.
Referitor la emisiunile din afara oraşului, dar din protopopiat, n-au fost multe dar foarte reuşite. Aş aminti parohiile Aciua, Decebal, Lipău, Livada, Medieşu Aurit, Poiana Codrului, Tătăreşti, Vetiş. Aş mulţumi temeinica pregătire şi preferinţa stareţilor de mănăstiri, cei care preferă umbrei lumina şi n-au ocolit nicicând recunoştinţa semenilor. Amintesc Mănăstirea Scărişoara (Timotei Bel), Bixad (Arhimandrit Emanuil Rus), Măriuş (Gherontie). Numele acestor preoţi minunaţi se află înscris pe lista excelenţei sătmărene ca personalităţi distinse cu aprecieri din adâncul sufletului, parte din ei fiind eroii volumelor (4) din ”Oameni şi fapte”, apreciaţi de PS Iustin şi de conducerea judeţului şi municipiului Satu Mare, alături de prefectul nostru.
Îngăduiţi-mi o remarcă strict personală circumscrisă registrului nostalgic al profesiei mele, faptul că recunosc în totalitate că preoţii noştri sunt patriarhii culturii în locurile respective, vectori ai ortodoxiei noastre, a tot ce înseamnă “a fi român”, fără să-şi bată cu pumnul în piept sau să exclame acest lucru. Îi felicit pe toţi aceşti minunaţi preoţi care au prestaţii de multă chemare, dăruire şi pasiune. Ce am remarcat la aceşti preoţi deosebiţi, în afară de temeinica pregătire profesională, este faptul că au respectul pentru adevărul istoric şi dragoste neţărmurită faţă de înaintaşi, de ţară şi neam, de frumoasa limbă ce-o vorbim. De remarcat că ei, preoţii noştri, ţin mult la această limbă şi o utilizează în biserică şi în afara ei, cu credinţa dorinţei lui Mihai Eminescu ca nu cumva harta limbii române să devină mai mică decât harta ţării. În frumoasele şi educativele predici ale lor, şi mai ales în cele rostite de PS Iustin, aflăm lumea în culorile ei, umbre, tăceri, rostiri, lumini, înlesnindu-ne accesul la ideile emanate de Sfânta Biblie, de Sfânta Evanghelie. Aceştia oferă privirii noastre şi sufletului nostru lăuntric dreptul de a înţelege, a spune, a simţi şi a mărturisi că devenim mai buni şi mai umani. Acolo totul e taină, adevăr şi ecou sufletesc. Acolo se vorbeşte altfel, într-o distincţie verbală intelectuală rară, iar preotul trece prin viaţă cu folos enorm pentru noi, oamenii credincioşi.
Teodor Curpaş