Adio pentru Radu Aurel Sas!



radu-sas

E greu să scrii despre un fost elev, pe care l-ai simţit toată viaţa aproape şi acum vorbeşti despre el la timpul trecut. Scriind câteva cuvinte de „adio” despre Radu Sas, sub biruinţa birurilor grele ale vieţii, simt, plângându-l ca pe „părinţii care mor”, ca o premoniţie prin timp, a acelui elev ce s-a dovedit, din clasele mici, a fi un real talent în teatru. Eram întotdeauna mândru de el, acel focar de energie, ce a dus Liceul nr. 3 la succese enorme, pe vremea aceea, în teatrul şcolar şi cel de păpuşi. Dacă ai şti, Radule, ce greu îmi este să scriu despre tine, acum când mă gândesc la colega mea, distinsa profesoară de română Adriana şi la fiica voastră, Raluca – studentă la Cluj Napoca, urmând, ca şi tine, facultatea de teatru şi televiziune.

Cei 58 de ani de viaţă, ţi-au oferit şi bune şi rele. Facultatea pe care ai făcut-o din pasiune, UAS Tg Mureş, ţi-a oferitsă te desfăşori pe scenă, în faţa publicului pe care l-ai adorat atât de mult. Din 1975 ai fost angajat la Teatrul de Nord din Satu Mare, cunoscând peste 150 de premiere, jucând în enorm de multe spectacole ce depăşesc cifra de 2000. În 2001 ai obţinut premiul pentru excelenţă în arta teatrală sătmăreană, premiu râvnit de orice artist.

Reţin din multele piese în care ai jucat, doar câteva: harat, în „Bietul meu harat” de A Asbuzov, Voiniţki, în „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Soţul, în „Nunta mic burgheză” de B. Brechit, Chiriţa, în „Chiriţa se întoarce”, adaptare după V. Alecsandri, Poliţaiul, în „Revizorul” de N. V. Gogol, Montaque, în „Romeo şi Julieta” de W. Shakespeare, Caţavencu, în „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, Beţiv, în „Şchiopul cu miros frumos” de Mircea Daneliuc, Morarul, în „Motanul încălţat” după Charles Perrault, Actor, în „Hamlet” de W. Shakespeare, Mănâncă Foc, în „Pinocchio”, de Carlo Goldoni, Preotul, în „Baltagul” de M. Sadoveanu etc.

Oricum, Radule, ai fost pe scenă un vulcan care electriza mulţimile, crezând că apari de pe culmea nemuririi. Ai fost mereu omul care a ştiut ce înseamnă cuvintele: ţară, neam şi patriotism, ca un egoist ce nu poate trăi fără patrie. Ceva din acestea ţi le-am insuflat şi eu, în frumoasele colaborări dintre profesor-director şi elev. Ţi le-ai însuşit de minune. Cred că ai înţeles că şi moartea face parte din viaţă! Ai înţeles bine, ca tânăr, necesitatea iubirii de adevărate valori, drept verigă trainică în lanţul generaţiilor. De aceea, ca actor, ai marcat cu jaloane esenţiale parte din cultura noastră. Te-ai dus să-i întâlneşti pe alţi actori, scriitori şi oameni de valoare, la sfat de seară – toţi acei care aţi oferit oraşului, judeţului şi ţării atât de mult şi n-aţi cerut nimic în schimb!

Păcat, că iubim valorile, dar nu ştim să le apreciem cât sunt în viaţă! Te-am cunoscut bine, chiar în momentele cruciale din viaţa ta şi regret că te duci în lumea umbrelor! Un suflet generos, conştient de faptul că binele nu se uită. Ai rămas, în acest sens, simbol nemuritor, străjuit de un porumbel alb privindu-l din fereastra prin care ne trimiţi o scrisoare cu slove, ca un cântec de lebădă pornit din suflet, de rămas bun! Te-ai stins cu cei dragi în gând, cu teatrul şi prietenii adevăraţi lângă sufletul tău. Nu te vom uita!

Bunul Dumnezeu să te ocrotească în pacea Sa!
Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts