CE-O SĂ FIE ?!



Ce-o să fie ? Ce-o să fie ? Aceasta este întrebarea care flutură pe buzele românilor din ţară şi străinătate, acum la sfârşit de an. Au trecut 25 de ani de la evenimentele din Decembrie 89 , timp în care românii au aşteptat să fie mai bine în ţară. În toţi aceşti ani am asistat la frământări politice spectaculoase, acuzaţii de tot felul, iar în vreme de criză logoreică , foarte mulţi se refugiau în comentariile şi acuzaţiile aduse regimului Nicolae Ceauşescu. Românii cei mai luminaţi exclamau, la auzul, în mod repetat, acestor acuzaţii: “ Am văzut şi ştim ce-a făcut Nicolae Ceauşescu ! Acum ne uităm la voi, vă ascultăm şi vrem să vedem ce-o să faceţi voi în ţara asta! Lăsaţi-l pe Nicolae Ceauşescu să se odihnească-n pace !“. Formula « pâine şi circ » a funcţionat în toţi aceşti ani, conform ingredientelor : toţi sunt vinovaţi numai eu sunt un justiţiar nepătat !

Acum, avem un alt orizont de aşteptare impus, se pare, de diletanţii care-au luat drumul pribegiei, dominaţi de o imagine falsă despre o parte din românii de-acasă. Cuvântul “comunist” este anacronic ! Dacă ar mai exista comunişti, cum se spune, am avea un partid comunist foarte puternic. Nimeni nu apreciază faptul că românii s-au adaptat foarte repede la economia de piaţă, chiar dacă aceştia nu au avut parte de un program de descentralizare inteligent. Acumularea sălbatică de capital, ca o consecinţă a labilităţii modelelor împrumutate şi uşor modificate, cu influenţe de tot felul, lipsa unei legislaţii adecvate, au condus la un moment dat la descurajarea mediului de afaceri. Necunoscutorii au ajuns la rang de factori decidenţi. Refrenul zilei se materializa în cuvintele: „ Dacă nu faci parte dintr-un partid politic, n-ai şanse să te realizezi din punct de vedere profesional !“. Mulţi profesionişti au crezut în această alternativă şi-au rămas dezamăgiţi în momentul în care au constatat că performanţelor lor au fost desconsiderate pe criterii politice. „Depolitizarea profesională ar aduce multe beneficii statului român”! – se afirmă în diferite medii sociale.

Există tendinţa, la unii aroganţi, de-a ignora voinţa unei părţi a electoratului. Există dorinţa de unificare a minţilor luminate, care-au mai rămas în ţara asta, văduvită în ultimii zeci de ani de mijloacele de producţie industrială. Oamenii s-au săturat de vorbe sterile, promisiuni cu nemiluita, iar scepticismul mai domină încă viaţa cotidiană. Mediul de afaceri este bulversat de tot felul de situaţii imprevizibile, iar mult râvnita stabilitate fiscală este un deziderat, care este încă foarte greu de legiferat. Pentru atingerea acestuia, centrul de greutate al mijloacelor intervenţioniste legislative ar trebui să cadă pe sprijinirea investitorilor din domeniul producţiei agricole şi industriale, a parteneriatelor public-private şi, implicit, a exporturilor.

Ce-o să fie ? Ce-o să fie ? / se-ntreabă pensionarii, bugetarii, particularii şi specialiştii şi alţii, care ocupă diferite funcţii-cheie în principalele instituţii ale sistemului democratic. „ Ce a fost, a fost ! Ce va fi, vom trăi şi vom vedea !” Poate…”La anu’ şi LA MULŢI ANI!”

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts