DEPERSONALIZAREA



Depersonalizarea este un proces anevoios, uneori costisitor, şi nemilos. Cad personalităţi sub sabia „ucigătoare„ a unor selecţii subiective, bazate pe comenzi venite din culise. Cad profesionişti în faţa diletanţilor şi intereselor meschine. „ E vremea diletanţilor !” – spunea un profesor de antropologie culturală de la Bucureşti, la un seminar studenţesc. Mai trebuie să treacă vreo câţiva ani buni, până când o să realizăm că fără profesionişti nu putem ajunge la performanţă.

Profesioniştii sunt supuşi de multe ori la tot felul de presiuni psihologice şi materiale, mai ales când aceştia spun adevărul ştiinţific în vederea rezolvării unei probleme. Fără nicio remuşcare, ei primesc tot felul de teme de lucru umilitoare, care nu sunt în concordanţă cu profesia lor. Dacă încearcă să riposteze, aceştia primesc reproşuri vehemente sau sunt desconsideraţi cu celebrele cuvinte – NIMENI NU ESTE DE NEÎNLOCUIT ! Încet, încet mulţi dintre ei se resemnează pentru că acasă îi aşteaptă facturile, îi aşteaptă o rată şi dobândă lunară, îi aşteaptă un copil sau mai mulţi, care au nevoie de cele necesare unui trai cât de cât decent şi o soţie. În momentul în care accepţi depersonalizarea, trebuie să-ţi pui „lacăt pe gură” şi să execuţi orbeşte tot felul de „sarcini„ impuse de cel care are „cuţitul şi pâinea în mână !„. Nu toţi au posibilitatea să ia calea străinătăţii!

La noi nu există, în multe situaţii de viaţă, muncă în echipă şi o comunicare civilizată. La noi, pe alocuri, mai funcţionează formula potrivit căreia nu trebuie să gândeşti, ci doar să execuţi ceea ce ţi se spune. Această depersonalizare reduce la tăcere oameni foarte bine pregătiţi, cu experienţă, ordonaţi, calculaţi, cu idei extraordinare. Tăcerea acestor oameni, care stau pe marginea arenei, se pierde prin hăţişurile ignoranţei, iar expresia – DACĂ TĂCEAI, FILOZOF RĂMÂNEAI ! – a devenit celebră în economia noastră de piaţă.

Una din marile probleme, care frământă anumite cercuri sociale, se referă la faptul că mulţi profesionişti nu sunt agreaţi pentru că sunt mai presus de diletanţi. Din diferite motive, de multe ori confecţionate, aceşti oameni care „sfinţesc” locul sunt înlocuiţi şi daţi elegant la o parte. Nu mai vrem să ştim de ei, de experienţa şi de strategiile lor eficiente. Depersonalizarea atrage după sine şi demoralizarea unor profesionişti de excepţie sau chiar depresiile nervoase.

Oare cum poate să fie înţeles un profesionist, dacă cel care-l judecă este pseudointelectual ? Cum poate să fie înţeles un profesionist, dacă amatorii nu cunosc limbajele de specialitate ale profesiei sau domeniului în care-au aterizat ca un meteorit din univers ? Antidotul împotriva depersonalizării este unul singur – AJUTĂ-TE SINGUR ! – spun unii înţelepţi. Din nefericire, acest antidot nu este întotdeauna eficient în zilele noastre democratice. După unii economişti există trei tipuri de oameni care trăiesc în economia de piaţă. Prima categorie se referă la cei care au bani şi nu au idei, minte şi pricepere pentru a demara o afacere. A doua categorie se referă la cei care au idei, minte şi pricepere, dar nu au bani. Cea de-a treia categorie, mai rar întâlnită pe la noi, este cea fericită, în sensul că are bani, idei, minte şi pricepere. Am menţionat doar aceste trei variante, dintre care doar cea din urmă ne poate asigura independenţa personalităţii şi implicit antidotul eficace împotriva depersonalizării.

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts