Imitatorii sunt fiinţe fără capacitate creativă. Ei se aseamănă foarte bine cu maimuţele lui Charles Darwin, din veriga lipsă, care s-au transformat, în mod miraculos, în oameni. Imitatorii au însă alte calităţi cameleonice în ideea că vor deveni şi ei buni, celebri dacă vreţi, în momentul în care vor copia în mod fidel ideile, comportamentul, gândirea şi talentul nativ – calităţi aparţinătoare celor mai buni decât ei. Aceste “copii la indigo”, “fără perdeluţă”, sunt desconsiderate de publicul larg pentru că ele frizează ridicolul. În alte situaţii, ideile originale sunt protejate de lege. Pe de altă parte, imitatorii au şi un anume grad de inteligenţă deoarece ştiu să imite cu “mare talent” o idee, pe care o îmbrobodesc în fel şi chip, pentru a induce în eroare, cât de cât, observatorii publici. Stilul rigid şi obtuz îi dă de gol, de multe ori, pe sărmanii imitatori. Ei trăiesc într-o lingură de apă, dar, culmea, “înoată” din răsputeri pentru a supravieţui într-o lume a concurenţei, a creaţiei, care deţine supremaţia pe orice tip de piaţă.
Ca hienele-n pustiu stau imitatorii în hăţişurile vieţii pentru a se înfrupta din “carnea “ ideilor noi, care apar în spaţiul public. Imitatorii sunt prezenţi în toate domeniile vieţii sociale. Ideile originale emise de creatori, dacă nu sunt patentate la timp, riscă să fie însuşite de imitatori, care vor profita din plin de valoarea lor sclipitoare. Pentru a preveni astfel de situaţii, s-a născut şi zicala de avertisment, adresată creatorilor, inventatorilor şi inovatorilor autentici: “ O idee scoasă în stradă, nu mai are nicio valoare ! “. Foarte mulţi inventatori români au pierdut proiecte originale, care n-au fost brevetate la timp, iar imitatorii le-au preluat în totalitate, au mai adăugat “ambalajul” şi-au ieşit cu ele în lume victorioşi. Profiturile şi le-au însuşit în mod necinstit, pentru că autorul autentic a fost nesăbuit şi a dezvăluit secretul invenţiei sau inovaţiei sale înainte ca acesta să fie brevetat.
Imitatorii sunt foarte abili şi iscoditori. Au “ darul “de a te trage de limbă. Doresc să intre în atelierul tău de lucru. Vor să ştie cu lux de amănunte ce gândeşti, cum faci şi ce faci, pas cu pas, pentru ca ei să poată ataca în tăcere, pentru a se putea replia, numai şi numai să-şi atingă scopul lor meschin. Sunt amabili, respectuoşi şi pedanţi, ba şi intempestivi, pun tot felul de întrebări, care, în sinteză, se materializează în cuvintele : “Spune-mi ce gândeşti, ca să ştiu cum s-acţionez mai departe ! “.
Dacă încerci să-i îndrumi, să le explici anumite concepte sau reguli profesionale, ei se simt ofensaţi, “chipurile “, se “ sparg în figuri “ , îi apucă logoreea, încearcă să te subestimeze, ca şi cum ei ar fi marii creatori autentici. Mulţi încearcă să te prostească “ cu buletinul în mână “. Datorită abilităţilor, specifice unor prădători, ei încearcă să-ţi găsească tot felul de greşeli, mici defecte, pe care ulterior le pun sub lupa unei campanii deşănţate de imagine. Proiecţiile lor publice ostentative, de multe ori, sunt apanajul furtului de idei originale, iar pentru a te „reduce la tăcere”, întreabă cu emfază şi ironie: „ Tu vrei să mă desfiinţezi?! Te dai mare ?!” Culmea prostiei, la imitatori, apare în momentul în care ei cred că sunt creatori autentici !
Dumitru Ţimerman