În faţa poetului Vasile Mic…”Jos pălăria!”



Poetul nostru, Vasile Mic, ne-a obişnuit cu volume de versuri, pe care, aşa cum prevede codul bunelor maniere, atunci când intri într-o încăpere şi te întâlneşti cu cineva, se cuvine să îţi scoţi pălăria, în semn de respect. În cazul nostru, alături de respect este preţuirea omului Vasile Mic, a poetului şi a operei sale!

Deşi astăzi nu mai există respect pentru nimic şi pentru nimeni, iar persoanele care ar merita acest lucru sunt puţine, există şi excepţii de la acesta stare “amorfă” în care ne aflăm. Există şi persoane înţelepte, care-şi iubesc neamul şi ţara, nişte creatori, lăsând în urma lor ceva şi pentru viitorime, pentru generaţiile ce cresc sub ochii noştri.

Consider ca un om în faţa căruia trebuie să îţi scoţi pălăria, aşa cum este colegul scriitorilor sătmăreni, Vasile Mic, trebuie să fie înzestrat cu calităţi ce le-am descoperit citind volumul “Naşterea Aurorei” apărut la editura Eikon din Cluj Napoca: patriotism, onestitate, perseverenţă, înţelepciune, creativitate, onoare şi respect. Într-un astfel de tipar se încadrează poetul Vasile Mic, acest justiţiar care întotdeauna este de partea adevărului. Este acest Vasile Mic un strajer al culturii, credinţei şi limbii româneşti, având un condei transant şi un talent în peisagistica pe care o trăieşte intens, făcându-ne şi pe noi să ne plasăm în plenul ei. Este Vasile Mic un distins om de cultură şi va rămâne mereu un pilon de bază al oşenimii, al peisajului şi trăirilor sufleteşti specifice nouă, ardelenilor. Pentru autor, ţăranul “îşi va cânta/în sine/Puterea./Pământul,/Din când în când,/Sigur va rămâne/în visele sale.”

S-a întâlnit de-a lungul anilor acest Vasile Mic cu mulţi oameni care au simţit ca el, care se pot transfera, în plan spiritual, în energii şi valori morale certe, inconfundabile, transmise nouă, cititorilor în volume ce îmbogăţesc zestrea noastră sufletească: “Vis în pădurea de mesteceni”, “Fereastră din vis”, “Scară de lumină”, “Dispariţia din context”, “Copacul de argint”, “Povara comorilor”. Despre aceste volum s-a scris mult şi a fost apreciat de valori incontestabile: Constantin Cublesan, Petru Poanta, Emilian Marcu, Mircea Dinutz. Oameni ai culturii sătmărene au apreciat opera lui V. Mic: Alex. Pintescu, G. Vulturescu, Ioan E. Pop, Ion Vadan, C. Munteanu, Alex Zoltan, Ion Cristofor, Ioan Buduca, etc.

Rămâne sensibilitatea poeziilor lui Vasile Mic: “Inima ei/A început într-un suflet,/Şi într-o poveste/ Şi-a făcut loc/Sub un cer,/Într-o lume/Precum aceasta,/Aceeaşi inimă,/ Acelaşi suflet…/. Nu ştiu dacă pentru cei din Coca, din Călinesti-Oaş, chiar cu formaţie umanista şi de ce nu, din judeţ şi ţară, există o amplificare suficientă a trudei zilnice a acestui intelectual veritabil, Vasile Mic-bun cunoscător al culturii naţionale în multiplele ei componente: literatură, istorie, etnografie, arte, etc. Toate acestea formează o zestre intelectuală dobândită, care are la bază pentru Vasile Mic o matrice moştenită, specifică omului venit din lumea satului transilvan, cu toate valorile sale: “Mereu spun:/Treceţi peste câmpia aceasta!/Numai cine trece/Pe aici/Se vindecă/De dor…”. Sunt sigur că, la ceas de taină, Vasile Mic, singur, într-o cameră a lui, a scris cu sufletul său, asemenea unui magnet, despre copil, această minune a lumii: ”Copilului/ I s-a cerut/ Să scrie/ Un reportaj/ Despre speranţă./ A scris:/Speranţa nu este îngăduită!”. Sau în altă poezie scrie: ”Copilul-/Puterea/De a se dărui/Braţelor/ mamei sale./ Citind versurile despre copil chiar insensibil de eşti, simţi că sufletul ţi-e încărcat de un magnet, ce atrage o undă de speranţă, de bucurie, o rază a soarelui divin care ne bucură pe toţi, parcă am cauta ceva, care să ne scoată din angoasa mocirlei pe care o trecem.

V-aş invita pe toţi cei care sunteţi “la zi” cu cititul, să aveţi prilejul să-l cunoaşteţi cât de aproape pe Vasile Mic, citind din poeziile sale din “Naşterea Aurorei”. Despre scrierile lui Vasile Mic, regretatul Petru Poanta spunea: “ Poeziile au în general o respiraţie scurtă…Laconismul expresiei este, totuşi, consecinţa unei elaborări lucide şi nu a spontaneităţii “naturale”.

Unii dintre noi am avut şansa să-l cunoaştem bine pe poetul Vasile Mic, cel care a publicat în “Familia” “Tribuna”, “Flacăra”, “Orizont”, “Albina”, “Argeş”, “Pleiade”, “Poesis”, “Caligraf”, “Citadela”, “Novel Literar”, “Reflex”, “Acolada”, etc.

Aş putea să spun că Vasile Mic a dobândit, prin şlefuirea sa permanentă, taina clădirii caracterului după chipul şi asemănarea pământului pe care-l cânta în versurile sale. El este iubitor de neam tocmai pentru că şi-a încrustat pe rabojul vieţii datele aspre ale istoriei poporului român. El, Vasile Mic, este identic cu spiritul, sufletul şi corpusul acestui neam românesc. Sunt obligat să scriu aceste rânduri şi pentru că ele vin dintr-o realitate pe care vremurile prezente o slutesc, iar Vasile Mic este un simbol de realitate trăita de noi, cu precădere în această zonă.

Teodor Curpaş

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts