Poveste de iarnă



Iarna la Brădiceni, în nordul Olteniei, la un kilometru de Hobița lui Brâncuși.

În dimineața de 24 am fost în Pițărăi, pe un pământ uscat și o vreme de luna martie: nici cald, dar nici frig.
În ziua de Crăciun, am avut un soare de aprilie-mai. Ziceai că e Paștele, nu Crăciunul! Pe la prânz erau vreo 14-15 grade, te puteai bronza. Am colindat codrii satului și întinsele pășuni pe care odinioară pășteam vitele. Am urcat dealul până sus, în vârf, unde a mai rămas doar amintirea viilor și a nucilor și a prunilor plini de roade, rași cu toții, din rădăcină, pentru ca niște activiști zeloși să raporteze la Partid, prin 1980-1981, că au fost redate agriculturii (pășunatului, fânețelor) câteva zeci de hectare.

Am coborât prin pădurea de fag-stejar-carpen-arțar țopăind adolescentin, cu frunzele uscate foșnindu-mi sub tălpile bocancilor, cu vreascuri trosnind la tot pasul, cu bucuria cu care altădată fugeam să prind o jumătate de oră de fotbal, pe înserat, după o zi de tăiat lemne în viroagele pădurii. Am dat ocol lacurilor care, în secolul trecut, în mileniul trecut, într-o altă viață, m-au îndemnat să înot ore în șir pentru a bate recorduri doar de Johnny Weissmuller știute… Și pe gheața cărora, în iernile geroase, jucam hochei cu crose ușoare, cioplite din lemn de soc și uscate după sobă, cu pucuri decupate din lemn de alun, cu porți confecționate profesionist prin înfigerea unor pari în găurile cioplite cu barda în gheața groasă de două palme, cu mantinelă improvizată prin împingerea zăpezii de pe gheață dinspre centrul terenului spre margini.

Trei ore de drumeție mi-au stârnit amintiri, mi-au provocat nostalgii, m-au făcut să mă bucur de fiecare pas, de fiecare rază de soare, de fiecare respirație. Peste noapte s-a schimbat anotimpul: primăvara surâzătoare din ziua de Crăciun s-a transformat într-o toamnă târzie, plumburie, de noiembrie. Pe 26 a plouat toată ziua, dar o ploaie în care n-am văzut nimic ostil, pentru că stropii aceia veneau de sus, din cer, de unde veneau și razele soarelui generos din ziua precedentă. Veneau de la Dumnezeu.

` După lăsarea serii, ploaia s-a transformat într-o ninsoare ca-n povești, cu fulgi mari și deși. Și a nins, și a nins… îndemnându-mă să mai bag un lemn în sobă, să mănânc nuci (din livada proprie!), să savurez aroma unui ceai de mentă (din grădina proprie!), în timp ce de pe brâul sobei îmi zâmbea o gutuie parfumată (producție proprie!). Priveam pe fereastră fulgii jucăuși și mă gândeam că viața poate fi atât de frumoasă… Bucurați-vă de ea, dragii mei! Ninge, plouă, viscolește, e soare sau bate vântul – toate ne vin de la Dumnezeu. Trebuie doar să ne deschidem sufletul pentru a le primi, ca pe niște colindători magici.
La mulți ani! Să fiți iubiți!

Grigore Cartianu

 





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts