PS Iustin Sigheteanul, în mijlocul sătmărenilor în a doua zi de Crăciun



bis5

Episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, PS Iustin Sigheteanul, s-a aflat conform tradiţiei în a doua zi de Crăciun în municipiul Satu Mare. Înalta faţă bisericească a oficiat Liturghia Arhierească la lăcaşul de cult provizoriu al Parohiei Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril situată la Cap Pod Golescu. PS Iustin Sigheteanul a sfinţit lăcaşul provizoriu, apoi a oficiat slujba în fruntea unui sobor numeros de preoţi, avându-l în frunte pe protopopul ortodox de Satu Mare, Ioan Socolan.

Lăcaşul de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru sutele de credincioşi, în mijlocul cărora s-au aflat şi deputaţii Ovidiu Silaghi şi Octavian Petric, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, omul de afaceri Mircea Leţiu – membru în cadrul Adunării Eparhiale.

În predica sa, PS Iustin Sigheteanul a prezentat semnificaţia religioasă a sărbătorii Naşterii Domnului. Acesta a arătat că în Occident, Crăciunul a fost redus la o simplă sărbătoare în cadrul căreia se dau şi se primesc cadouri. PS Iustin Sigheteanul s-a declarat mândru de faptul că tradiţia colindatului din suflet a rămas vie în nord-vestul ţării.

bis7

Episcopul vicar şi-a exprimat speranţa ca Parohia Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, rămasă de opt ani fără un lăcaş de cult, să reuşească să construiască cât mai rapid o biserică proprie. PS Iustin Sigheteanul i-a îndemnat pe credincioşi, pe oamenii de afaceri şi pe eventualii donatori să sprijine financiar înălţarea cât mai rapidă a acestei biserici.

La finalul slujbei, PS Iustin Sigheteanul a intonat împreună cu preoţii şi credincioşii colinda “O, ce veste minunată”, iar apoi s-a fotografiat împreună cu credincioşii.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts