Serbare de sfârşit de an a şcolii private de muzică Net Music School



dj

La Filarmonica Dinu Lipatti s-a desfăşurat miercuri, de la ora 18.00, tradiţionala serbare de sfârşit de an, ajunsă la cea de-a IV-a ediţie.

Într-o atmosferă caldă, specifică sărbătorilor de iarnă, cei peste 60 de elevi pregătiţi de profesorii Csele Gabriel – chitară, David Sebastian – pian şi sintetizator, Nagy Lorand – tobe, Deak Boglarka – canto şi pian, respectiv Gabriel Pustai (Dj Gaby) – Dee Jay, au interpretat diverse partituri, melodii, colinde, în limbile română, maghiară şi engleză.

La debutul serbării, prezentatorul Dj Gaby a invitat toţi profesorii pe scenă şi i-a dat cuvântul directorului şcolii Gabriel Csele, care a încântat audienţa, mulţumindu-le elevilor şi părinţilor că au venit în număr atât de mare la serbarea de sfârşit de an, şi le-a promis părinţilor că vor observa progresele pe care le fac copiii de la o oră la alta, pentru că sistemul de învăţare a materiilor e pozitiv, profesorii au mare răbdare cu fiecare elev şi, datorită acestui fapt, copiii învaţă repede şi vin la cursuri cu plăcere. Un moment inedit a fost cel al micuţei eleve Lapca Aida, care înainte să cânte a dedicat melodia tatălui ei.

Pe rând fiecare copil a interpretat o melodie la pian, sintetizator, chitară sau chitară rece, vocal sau a mixat, Dj Gaby fiind foarte mulţumit de mixajele celor doi elevi aleşi să mixeze la serbarea din rândul cursanţilor de Dee Jay, şi anume Amon Stetiu şi Bence Lanc. Publicul a fost extraordinar, aplaudând frenetic fiecare viitor artist. Serbarea s-a încheiat cu o melodie interpretată de trupa de fete a şcolii 4 Beats, compusă din Todea Selena- vocal, keyboard; Budai Denisa – tobe; Malicsi Bea – bas şi Vitoc Teodora – chitară.
Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts