Dumnezeu-Tatăl
“Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute” (Articolul I din Simbolul Credinţei).
1.Ce învăţătură cuprinde primul articol din Crez?
Acest articol cuprinde învăţătura creştină despre Dumnezeu Cel unul în Fiinţă şi întreit în Persoane, precum şi despre Cea dintâi persoană a Sfintei Treimi: Dumnezeu-Tatăl. Cuvântul “Tată” ne arată chiar prima persoană a Sfintei Treimi şi legătura fiiască/filială pe care noi, creştinii, o avem cu El, pentru că El este “Tatăl nostru”, aşa cum mărturisim la începutul “Rugăciunii Domneşti”. Biserica învaţă că este un singur Dumnezeu, adică o singură fiinţă dumnezeiască. Însă, în unica fiinţă dumnezeiască trebuie să deosebim trei feţe sau Persoane, fără să le despărţim şi fără să le amestecăm: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl este Dumnezeu adevărat, Fiul este Dumnezeu adevărat şi Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat, dar nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu adevărat: “Eu şi Tatăl Meu una suntem”, ne asigură Mântuitorul nostru (Ioan X; 30). Împreună, cele trei Persoane dumnezeieşti se numesc Sfânta Treime. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl. Taina Preasfintei Treimi este “negrăit de mare”; noi nu o putem înţelege cu mintea/prin raţiune, ci o putem primi/accepta numai prin credinţă.
2.Sfânta Treime oglindită în Sfânta Scriptură
Sfânta Scriptură ne arată clar că Dumnezeu este Unul în trei Persoane. La Buna Vestire vedem că arhanghelul Gavriil aduce de la Dumnezeu-Tatăl vestea cea bună că Fiul Său Se va naşte din Fecioara Maria, prin mijlocirea Sfântului Duh (Luca I; 30-35 – “Şi răspunzând, îngerul i-a zis Fecioarei Maria: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”). La Botezul Domnului, remarcăm următoarea realitate: Dumnezeu-Tatăl a grăit cer (“Acesta este Fiul Meu Cel iubit”), Dumnezeu-Fiul era în apa Iordanului, iar Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a arătat în chip de porumbel (Matei III; 16-17); prin urmare, Boboteaza se mai numeşte “Arătarea Sfintei Treimi” (Teofanie). Înainte de a Se înălţa la cer, Domnul Iisus Hristos a trimis pe Sfinţii Apostoli să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile şi să boteze oamenii “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII; 19).
În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează celorlalte persoane ale Sfintei Treimi: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facere I; 26). Dumnezeu S-a arătat lui Avraam sub chipul a trei tineri, Cărora s-a închinat: “Domnul S-a arătat iaraşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Apoi a zis: Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău” (Facere XVIII; 1-3; vede trei, dar se închină la unul şi vorbeşte cu unul). În vedenia lui Isaia, îngerii “strigau unul către altul, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui” (Isaia VI; 3).
3.Ce ne spune Sfânta Tradiţie despre Sfânta Treime?
Sfânta Tradiţie vorbeşte, de asemenea, despre taina Preasfintei Treimi. Sfinţii Părinţi, spre a ne ajuta să înţelegem cât de cât taina treimică, s-au folosit de numeroase pilde, analogii sau asemănări: a. o cărămidă e făcută din trei lucruri: pământ, apă şi foc; b. timpul (unul) are trei feţe: trecutul, prezentul şi viitorul; c. spaţiul (unul) are trei dimensiuni: înălţimea, lungimea şi lăţimea; d. corpul (unul) are trei părţi: capul, trupul şi membrele; e. arborele (unul) are trei părţi: rădăcina, trunchiul şi crengile; f. soarele (unul) are trei elemente: discul, căldura şi razele; g. sufletul (unul) are trei funcţii: mintea, voinţa şi simţirea.
Deci, aşa e Dumnezeu: unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt: “O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri/persoane”, după exprimarea Sfântului Atanasie al Alexandriei.
Această concluzie este susţinută şi de rugăciunile: a. “Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău”; b. “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie”.
4.De ce Dumnezeu-Tatăl este numit “Atotţiitorul”?
Dumnezeu-Tatăl Se numeşte “Atotţiitorul” pentru că toate câte sunt, adică toate făpturile sunt ţinute sau păstrate după planul Său, după voia Sa, prin puterea Sa, El îngrijindu-Se de toate după înţelepciunea Sa. Această neîntreruptă grijă părintească a lui Dumnezeu faţă de lume se numeşte providenţă sau pronie dumnezeiască. Dumnezeu-Tatăl, Atotţiitorul, este Cel Care face ca toate să trăiască. El iubeşte întreaga creaţie, întreaga lume.
5.Dumnezeu – “Creatorul” lumii nevǎzute şi al lumii vǎzute
Articolul I din Crez cuprinde şi învăţătura despre facerea lumii. Creatorul lumii este Dumnezeu, “Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. Lumea înseamnă cerul şi pământul (Facere I; 1) şi tot ce este în ele, afară de Dumnezeu. Lumea se împarte în două: văzută şi nevăzută. Lumea văzută este tot ceea se poate cunoaşte cu simţurile omeneşti, iar din cea nevăzută fac parte cetele îngerilor, ale sfinţilor şi sufletele omeneşti. Ȋngerii sunt fiinţe personale adevărate, făcute de Dumnezeu din nimic; ei sunt duhuri sau puteri netrupeşti, slujitoare lui Dumnezeu şi oamenilor.
Ȋngerii sunt de două feluri: buni şi răi. La început, când i-a făcut Dumnezeu, toţi îngerii erau buni, dar apoi unii din ei, mândrindu-se, s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu, devenind îngeri răi (diavoli, duhuri rele, demoni sau draci). O dată cu căderea îngerilor răi s-a ivit iadul, care este starea lor de nefericire, de sălăşluire. Duhurile rele sunt acei îngeri care, în frunte cu căpetenia lor, Lucifer, din trufie, au rupt comuniunea cu Dumnezeu, căzând din starea în care au fost creaţi. Aceştia îi ispitesc pe oameni şi le insuflă gânduri rele, putând rătăci mintea oamenilor şi ducându-i la călcarea poruncilor lui Dumnezeu, dacă ei acceptă acest lucru. Diavolul nu poate sili pe om la păcat, ci numai îl ispiteşte: “Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru V; 8). Diavolul nu poate să facă rău omului dacă nu are învoirea de la Dumnezeu (Iov I; 12, II; 6 – “Şi Domnul a zis către Satan: Ȋl dau în puterea ta pe Iov. Numai nu te atinge de viaţa lui”. Totodată, vedem demonii care se rugau de Mântuitorul: “Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci” – Matei VIII; 31-32).
Ȋngerii buni au rămas în Cer, în fericire, în apropiere de Dumnezeu şi-L slujesc, fiind întăriţi în bine prin har şi sǎvârşind numai cele bune, împlinind voia lui Dumnezeu, făcând-o cunoscută oamenilor (cuvântul “înger” înseamnă chiar “sol, crainic, vestitor”) şi ajutându-i pe aceştia la împlinirea ei în vederea mântuirii sufletelor lor. Fiecare om are un înger păzitor, înger de lumină, înger al dreptăţii, primit prin Taina Botezului, care-l ocroteşte pe tot parcursul vieţii. Ȋngerii păzitori, “în ceruri, pururea văd faţa Tatălui, Care este în ceruri” (Matei XVIII; 10). Ca atare, noi avem datoria de a-l cinsti pe îngerul păzitor, rugându-i-ne: “Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul”.
Dumnezeu a făcut lumea văzută din nimic, doar prin cuvântul Său şi prin voinţa Sa atotputernică, orânduind-o treptat. Dumnezeu a zis: “Să fie!” şi s-au făcut toate pe rând, în şase zile: în ziua întâi a făcut lumina, în ziua a doua a făcut cerul văzut, în ziua a treia a făcut adunarea apelor, uscatul şi plantele, în ziua a patra a făcut luminătorii cerului, soarele, luna şi stelele, în ziua a cincea a făcut animalele din apă, peştii şi păsările cerului, iar în ziua a şasea a făcut animalele de pe uscat şi, la final, pe om. Crearea/zidirea lumii este descrisă de către Moise în cartea Facerii, prima carte a Bibliei (Facere I; 3-26). Ȋn ziua a şaptea, Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale. Această ordine a creaţiei, firească şi necesară, arată adânca înţelepciune a Ziditorului. Sfinţii Părinţi spun că omul a fost creat în urma celorlalte făpturi şi lucruri pentru că se cuvenea să fie pregătită împărăţia şi după aceea să vină împăratul ei – omul. Pornirile cele rele ale făpturilor nu au fost de la început, fiindcă toate făpturile erau curate, nevinovate şi nevătămătoare în clipa în care au fost zidite: “Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facere I; 31).
Ȋn fine, putem afirma că despre Dumnezeu vorbesc nu numai Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ci şi o altă uriaşă carte: marea carte a naturii, care, prin alcătuirea sa minunată şi înţeleaptă, ni-L arată, aproape cu degetul, pe Dumnezeu, drept creator al ei.
Preot dr. Cristian Boloş
