More


    DESPRE PĂRINŢI ŞI COPII

    =

    Poate că niciodată în ultimii ani nu s-a pus atât de acut şi atât de alarmant în discuţie problema dureroasă a ţăranului şi a copiilor lui. O spune cel ce trăieşte acolo, aproape de ei şi-şi duce viaţa cea de toate zilele. La Oficiul Stării Civile se lucrează enorm pentru a se întocmi acte copiilor născuţi în spitale şi abandonaţi şi, Doamne, mulţi mai sunt şi multă umblătură, hârţogărie şi semnături mai trebuiesc până se ajunge la o adopţie. Cunosc, prin emisiunile televizate, aspecte ale vieţii ţăranului. Ştiu multe despre ţăranul român, „talpa ţării”, cel care a rezistat tuturor uraganelor, rămânând fără întrerupere pe aceste plaiuri, fiind prima şi ultima literă din alfabetul fiinţei şi al pământului. A trecut peste colectivizarea forţată, luându-i-se ogorul, vitele, cai şi boi, car şi căruţă, plug, grapă şi teleguţă, l-au îndepărtat şi de tradiţii, de doina şi cântecul de jale. Şi totuşi, e greu să smulgi un arbore puternic din rădăcină. Datorită acestui ţăran ne prezentăm azi în lume, el fiind, cum spunea Rebreanu, “păstrătorul efectiv al teritoriului naţional”. Este, de fapt, şi păstrătorul românismului, asigurând izvorul limbii şi poeziei noastre. În drumurile mele săptămânale prin sate, i-am întâlnit în diferite ipostaze. Cel mai mult, participând la slujbele religioase în biserici, care de la construcţia lor n-au fost prevăzute cu o sursă de căldură şi stau credincioşii îmbrăcaţi, îmbrobodiţi aproape trei ore. Apoi i-am întâlnit aşteptând la audienţe, la uşile unor funcţionari, care cred că asta e menirea lor, de a face audienţe. Doamne, ce mai spun oamenii ieşind de acolo! Numai unde nu merg lucrurile bine există ore de audienţă şi trebuie să ne obişnuim cu acest lucru! În satele îmbătrânite, ţăranii n-au cu ce să-şi lucreze pământul reprimit şi-i văd ridicând ochii spre cer, de unde ar mai putea veni o mângâiere. Cu mari sacrificii pleacă unii să muncească în străinătate, dar numai ei ştiu ce fac acolo şi cum se simt. Sunt cenţii pe jos, dar trebuie să-i „ridici”! Copiii rămân acasă, purtaţi aiurea din satul lor peste 2-3 sate la o şcoală, clădirea şcolii rămânând în paragină. Se pierde timp şi se fac cheltuieli mai mari decât salariul unei educatoare şi a doi învăţători. Se pierde mult mai mult, dar n-o spune nimeni!

    Îi privesc pe unii ţărani şi le citesc plânsul în şoaptă, amintind de demnitatea aceea unică la români, dar şi regretul că în timp ce copiii de bani gata se flenduresc prin şcoli înalte şi prin universităţile lumii, obţinând tot ce n-au visat! Se uită că „Producţia cea sfântă sunt fiii,/ Lor li se cuvine răsplata de preţ. / Ţăranii dau aur când dau României / Curaţii lor fii, rod al unicei vieţi”. (A. Păunescu)

    Văd adesea, şi mă doare, dispreţul faţă de omul de rând, faţă de omul necăjit de toate zilele, care duce un jug destul de apăsător, iar funcţionarii şi şefii uită cine sunt ei şi cine i-a pus acolo. Ei uită repede că sunt „servitorii” celor mulţi, pe care trebuie să-i servească, nu să-i plimbe prin zeci de birouri tixite de tot felul de primitori de salarii. Asta trebuie s-o vadă şefii adevăraţi, cei aleşi de eroii materialului de faţă şi să dispună ca în instituţii să se schimbe atitudinea faţă de om. Ce multe sunt de făcut, dar cu astfel de funcţionari nu se face nimic sau se face de mântuială. Nu mai vreau să văd că ţăranul român şi fiii lui împărtăşesc, deopotrivă, aceeaşi soartă a românului marginalizat. Îi văd pe aceşti ţărani la sărbătorile religioase, adunaţi şi bucuroşi, păstrând din tradiţii, pe care le distrugem noi toţi, care nu ştim multe despre ele, dar… după sărbători, cu blidul de mâncare în faţă îşi înghite tăcut şi lacrima, ştiind că munca sa nu-i răsplătită.

    I-am auzit, destul de revoltaţi, spunând că se uită la coada făcută la primărie de cei care nu fac nimic şi primesc bani fără muncă. Eu m-am interesat şi adunaţi banii aceştia la o comună şi înmulţiţi cu numărul comunelor, dau nişte sume de speriat. Mi-am dat seama că ţăranul şi omul de rând pot fi revoltaţi, că au de ce! Am învăţat prin şcoli despre educaţie, am citit şi am dat examene despre teme legate de „părinţi şi copii”, dar mai actuală ca acum n-a fost niciodată. Cred că nu ne ocupăm de copii, în sensul educaţiei normale, ci ne întrecem în a aduce ceva ce dăunează educaţiei, rezultatul îl vom vedea peste ani şi mă tem că va fi cu regrete! Văd familii cu „dare de mână” cum îşi strică, din păcate, copilul născut bun, cum vrea să iasă cu el din sfera obişnuită în care învaţă, să fie altfel văzut, crezându-se superior masei de părinţi şi copilul, la rândul lui, superior masei de copii. Ori, nu-i aşa! Merge cât merge, dar apar în viaţă stavile peste care nu poţi trece. Doamne, câte exemple pot da!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img