Eforturi majore pentru integrarea persoanelor marginalizate

plan

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare face eforturi considerabile pentru integrarea în câmpul muncii a persoanelor care provin din medii defavorizate. Alături de mediul instituţional mai contribuie într-o formă foarte substanţială şi diferite ONG-uri, precum Asociaţia Stea Satu Mare. Cu toate acestea, eforturile sunt relativ zădărnicite atât din cauza mentalităţii unor angajatori, cât şi a mentalităţii persoanelor aflate în nevoie, care manifestă o capacitate redusă de a se adapta la condiţiile de stres din câmpul muncii.

AJOFM oferă facilităţi pentru angajatori
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare are obligaţia de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, în scopul găsirii unui loc de muncă pentru aceştia. În acest sens, va fi întocmit un plan individual de mediere pentru aceste persoane.

Potrivit AJOFM, persoanele aflate în pericol de a fi marginalizate social pot beneficia de o plasare la un angajator de inserţie avizat de Agenţie, în baza unui contract de solidaritate. Acest contract poate fi încheiat între tânărul beneficiar şi AJOFM pe o durată de până la doi ani. Angajatorii care încadrează tineri în condiţiile unui contract de solidaritate vor încheia contracte cu AJOFM în baza cărora Agenţia va rambursa lunar salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor. Dacă la data încetării contractului de solidaritate angajatorii de inserţie angajează tineri cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, aceştia beneficiază de rambursarea lunară a unei sume în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj pe care tânărul ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat. Finanţarea acestor cheltuieli este realizată de la bugetul asigurărilor sociale.

Locul de muncă, cheia integrării
Lipsa unui loc de muncă este una dintre principalele probleme cu care se confruntă persoanele fără adăpost. În absența unui venit, oamenii străzii sunt prinși într-un cerc vicios din care nu pot ieși. În schimb, chiar și cei puțini care își găsesc un loc de muncă au dificultăți în a-l păstra. Motivul este rezistența mică la frustrare. Coordonatorul Adăpostului de Noapte din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare, Daniel Săveanu, susţine că unii patroni când aud că sunt oameni ai străzii le spun că sigur pot să încerce, dar nu îi mai angajează. Și cu toate acestea, 16 beneficiari au găsit înţelegere la unii patroni.

Îşi menţin cu greu locul de muncă
Directorul Asociației STEA, Cristina Bala, este de părere că și cei care au găsit un loc de muncă nu reușesc să îl mențină, pentru că au o rezistență scăzută la frustrare. Mai exact, în momentul în care li se atrage atenția din partea unui superior sau chiar patronul se uită mai urât la ei, aceștia intră în conflicte și își pierd locul de muncă. Pentru a-i educa pe tinerii de pe stradă cum să își păstreze un loc de muncă, cei de la Asociația STEA au gândit un program de economie socială. „Avem un program pe care dorim să îl transformăm într-unul de economie socială. Tinerii învață la noi cum să cultive legume și dorim să dezvoltăm acest program pentru ca ei să învețe ce înseamnă să lucreze. Am avut rezultate bune, avem tineri care s-au angajat și chiar și-au găsit chirie. Eforturile de integrare sunt dublate de consiliere psihologică și învățarea regulilor de igienă și de comportament”, a spus Cristina Bala.

Silvia Spanciu, Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...

Legea a TRECUT de Parlament! Plata facturilor la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se SUSPENDĂ TREI LUNI!!!

  Facturile la apă, energie, gaze, gunoi, cablu, internet se suspendă 3 luni. Legea amânării plății a trecut de Parlament. Camera Deputaților a adoptat vineri, în...

Miza pe SĂNĂTATE! Cultura de la Consiliul județean intră în ȘOMAJ TEHNIC!

  Instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare își întrerup activitatea, iar contractele de muncă ale angajaților se suspendă pe perioada stării de...