MĂRTURII INCOMODE

De sărbători am avut bucuria şi privilegiul de a sta de vorbă cu un român, foarte bine pregătit din punct de vedere profesional, care lucrează într-o ţară europeană. Nu cred că este important să scriu numele acestui om şi nici ţara unde lucrează de mai bine de 10 ani. Din discuţiile analitice pe care le-am avut pe parcursul a patru ore, am selectat nişte adevăruri care cred că ar trebui să dea de gândit românilor de bună credinţă, atât din ţară cât şi din diasporă, chiar dacă ele sunt cunoscute şi ţinute în stare latentă.

În primul rând, domnia sa a făcut referire la recentele alegeri prezidenţiale, care au culminat cu mult discutatele cozi de la secţiile de votare din străinătate. Dânsul spunea că la unele secţii de votare au apărut, în ziua votării, foarte mulţi indivizi, care aveau un statut îndoielnic în ţările respective. În multe locuri, spunea sătmăreanul nostru, la diferite secţii de votare s-au creat cozi nejustificate, în timp ce foarte aproape de acestea erau secţii de votare unde nu era ţipenie de votant. Martorul ocular a făcut o comparaţie între municipiul Satu Mare şi un oraş din ţara respectivă. De exemplu, spunea dumnealui, în oraşul unde am votat eu s-au adunat, „ca la un semn” o mulţime de oameni deşi aceştia puteau să meargă la secţiile de votare din localităţile apropiate, care se aflau la doar câţiva kilometri distanţă de oraş. Cum ar fi la noi localităţile limitrofe municipiului Satu Mare, respectiv: Botiz, Odoreu, Mădăras, Decebal. Am rămas fără cuvinte…

Al doilea subiect s-a structurat în jurul retrocedării terenurilor agricole. Preşedintele Ion Iliescu, de-atunci, a sugerat să le fie date ţăranilor, proprietarilor de pământ, doar 50 de ari, iar restul terenurilor să fie lucrate pe suprafeţe mari, în condiţiile unei economii de piaţă moderne, aşa cum se întâmplă în prezent în ţările dezvoltare. Prietenul meu a exclamat cu amărăciune: „ Atunci a fost momentul decapitării României !”. Am rămas stupefiat, când am auzit această exclamaţie. După mult râvnitele retrocedări de terenuri s-au desfiinţat Întreprinderile Agricole de Stat, iar producţiile agricole şi zootehnia au decăzut dramatic. Precizăm faptul că ele nu erau comuniste, ele ţineau de domeniul economicului ! Erau bunurile ţării! Acum, există proprietari de pământ şi societăţi agricole, care se întreţin de pe urma unei agriculturi de subzistenţă. Mulţi dintre ei sunt bătrâni şi ar dori să vină statul să le preia pământurile. Dintr-o agricultură performantă, dotată cu utilaje, clădiri, infrastructură s-a ales praful, în loc să fie relansată în noile condiţii ale democraţiei. Atunci, imediat după retrocedări, foarte mulţi români au luat calea străinătăţii.

Al treilea subiect s-a axat pe faptul că industria românească a fost „măcelărită”, iar utilajele de ultimă generaţie, existente la nivelul anului 89, din foarte multe întreprinderi, au fost vândute pe bani puţini, la fier vechi. Am avut contracte, meseriaşi, ingineri, tehnicieni, proiectanţi – foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional, care, de asemenea, au luat calea autoexilului. Bunul meu prieten a mai adăugat faptul că, la ora actuală, multe fabrici din străinătate sunt conduse de specialişti români, care au echipe de meseriaşi plecate din România. Pentru a dispera şi ascunde distrugerea industriei româneşti, unii cârcotaşi spun că am avut o industrie cu utilaje uzate din punct de vedere fizic şi moral. Astăzi, după 25 de ani de la Involuţia din Decembrie 89, după cum spun românii realişti din străinătate, unii vorbesc de reindustrializarea ţării. Hai, că suntem de râsul curcilor!

„Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă“! – pentru că foarte mulţi români doresc să se reîntoarcă acasă. La fel şi prietenul meu, care lucrează de ani şi ani de zile pe tărâmuri străine. Pentru un pumn de bani şi-a sacrificat familia, şi-a dăruit străinilor „aurul” din mintea şi profesionalismul său. Este mândru de faptul că fiica lui a terminat cu nota 10 facultatea, deşi a studiat în limba ţării respective şi nu în limba maternă. Este mândru şi bucuros când se întoarce acasă, de sărbători, într-o localitate din judeţul Satu Mare, pentru alinarea dorului acumulat printre străini.

Dumitru Ţimerman

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Număr CONSTANT DE CAZURI de COVID-19 la Satu Mare

În ultimele 24 de ore, în județul Satu Mare nu a crescut numărul cazurilor confirmate de coronavirus. Potrivit autorităților, în acest moment, în județ,...

FOTO. Asociația Uniți pentru Satu Mare a achiziționat un aparat de ventilație mecanică și a două aparate de ionizare pentru Spitalul Județean

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, în timp util, înainte ca Satu Mare să fie lovit de valul epidemiei SarCov-2, Asociația Uniți pentru Satu Mare a...

Anunturi de vânzare Admininsolv

www.admininsolv.ro Informatii suplimentare 0361.402.200   ANUNT!!!!   INSTAL ROLAND SRL societate în reorganizare judiciară prin ADMIN INSOLV SPRL, oraganizează licitație publică la data de04.2020 ora 10:00, la sediul...

TRIPLĂ CRIMĂ. Trei deținuți din Satu Mare, ACUZAȚI de OMOR CALIFICAT. Au UCIS trei oameni

Cei trei deținuți de la Penitenciarul care au seara zilei de 18 martie au incendiat celula în care erau încarcerași sunt acuzați de omor...

MĂSURĂ. Aproape 400 de sătmăreni, în CARANTINĂ. Peste 3.500 în IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 03 aprilie, se află în carantină 389 persoane, iar în izolare la domiciliu 3546 persoane. Până în prezent au fost confirmate...