Situaţia de la Carei, evaluată de Corpul de control al Ministerului Energiei

prefectura

Corpul de control al Ministerului Energiei va ajunge azi la Carei unde va analiza ce s-a întâmplat în cazul penei de curent care a lăsat circa 10.000 de careieni fără lumină şi fără căldură în noaptea de Revelion şi în cursul zilelor de joi şi vineri. Într-o intervenţie televizată, ministrul Andrei Gerea s-a arătat foarte revoltat de cele întâmplate la Carei afirmând că “vor cădea câteva capete”.

Revelion la lumânare
Circa jumătate dintre careieni au rămas fără curent în noaptea de Revelion şi au fost nevoiţi să petreacă cumpăna dintre ani la lumânare. Prima avarie a apărut în jurul orei 20.00 a zilei de 30 decembrie la linia subterană de 6 kV care alimentează P-ța 1 Mai. A urmat o a doua avarie în jurul orei 17.00 a datei de 31 decembrie la linia electrică subterană de 6 kV care alimentează aproape jumătate din municipiul Carei. După circa 45 de minute s-a reușit realimentarea tuturor consumatorilor pe căi de rezervă, însă în jurul orei 20.10 a aceleiaşi zile s-a produs a treia avarie tot la linia electrică subterană de 6 kV ce alimenta aceeași zonă, rămânând consumatorii nealimentați.

Alimentarea cu curent, reluată vineri seara
Pentru rezolvarea acestei situații, prefectul Eugeniu Avram a convocat vineri Comitetul de Urgență la care a participat și președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, şi directorul Electrica Satu Mare, Mircea Tămaş. În cadrul acestei şedinţe au fost dispuse măsurile ce trebuie luate pentru ca locuitorii municipiului Carei să aibă lumină.

La doar câteva ore după această şedinţă, echipele Electrica au reuşit remedierea în totalitate a defecţiunilor apărute în reţelele de distribuire a energiei electrice în municipiul Carei. Astfel, toate zonele afectate au fost realimentate cu curent electric. Pana de curent a afectat aproximativ 3.300 de consumatori din municipiul Carei. Potrivit specialiştilor avariile apărute au fost cauzate de temperaturile scăzute, supraîncărcarea reţelei electrice dar şi apariţia unor defecţiuni la cablurile de distribuire a energiei electrice.

Ministrul Energiei, foarte supărat
Aflând de situaţia de la Carei, unde peste 3.000 de famili au rămas fără curent şi încălzire timp de mai multe zile, ministrul Energiei, Andrei Gerea, s-a arătat foarte revoltat cu privire la pana de curent. “Sunt extrem de revoltat în legătură cu ce s-a întâmplat la Carei. Noi am ţinut legătura cu Electrica. Din păcate, lucrurile se pare că s-au cumulat de Revelion. Din punctul meu de vedere este o indolenţă care s-a perpetuat. Această problemă cu acele cabluri este o problemă cunoscută de foarte multă vreme şi nu s-a intervenit. Probabil s-a sperat să vină o intervenţie divină să rezolve problemele pe cablurile de alimentare. Noi vom face o analiză rapidă. Sunt convins că vor cădea ceva capete pentru că nu se poate. O asemenea indolenţă e de nepermis. Se ştia bine că aceste cabluri trebuie înlocuite, nu s-a făcut acest lucru. Eu voi cere un raport detaliat şi vom lua măsuri urgent”, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Corpul de control ajunge azi la Carei
Într-o intervenţie televizată, Gerea a mai afirmat că prima sa decizie a fost să-şi activeze Corpul de control care va ajunge azi la Carei unde va realiza, de urgență, o analiză a rețelei de alimentare cu energie electrică, aflată în gestiunea Electrica Transilvania Nord. “De săptămâna viitoare, de luni, corpul de control al ministrului va merge acolo și va analiza ce s-a întâmplat și vom identifica vinovații prin indolență și pasivitate și îi vom pedepsi pe toți”, a precizat sâmbătă Andrei Gerea, la un post TV.

Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CONVOCATOR

  COMPLETAREA ORDINII DE ZI A ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR  SOCIETATII ARDEALUL SA             Directoratul societății ARDEALUL SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul...

PERFORMANȚĂ. Niciun CAZ NOU de CVOVID-19 de aproape O SĂPTĂMÂNĂ la Satu Mare. Doar DOUĂ CAZURI în județ

De aproape o săptămână, mai exact din data de 23 mai, în județul Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19...

NEBUNIE. Alți patru INCONȘTIENȚI, prinși de polițiști. Vor plăti SCUMP isprava lor

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii...

RAZIE. Poliția face CURAT în TRAFIC. Alte 15 permise SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 28 mai a.c., activități de menținere a unui climat de...

ARESTARE. INFRACTOR PERICULOS, prins de polițiști. Capete de ACUZARE GRAVE

Ieri, 28 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de...