More


    A tăiat plopii de pe marginea drumului

    =

    Duminică, la orele 09:10, patrula de siguranță publică din cadrul Secției Petrești a identificat în trafic pe raza localităţii Tiream, pe DJ 108M, pe numitul ROBI B., de 29 ani, din municipiul Carei, care conducea un vehicul cu tracţiune animală, încărcat cu material lemnos, esență plop. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orelor 08:30 acesta a tăiat de pe picior materialul lemnos în cauză, de pe partea dreaptă a DJ 108M, dintre Carei și Tiream, transportându-l de la fața locului cu vehiculul cu tracțiune animală. Conform prevederilor legale, atelajul și materialul lemnos au fost ridicate , iar în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, respectiv furt de arbori, fapte prevăzute de Legea 46/2008.
    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img