More

    Băgat în spital de prietenul de pahar

    bataie

    Un botizan a ajuns la spital după ce a fost snopit în bătaie de prietenul său cu care tocmai consumase câteva pahare de tărie. Astfel, marţi, în jurul orei 19.30, poliţiştii Secţiei Satu Mare au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că într-o locuinţă situată pe raza localităţii Botiz a izbucnit un scandal. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la faţa locului, iar după aplanarea conflictului au stabilit că în locuinţa sa, Iosif R. ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu prietenul său Paul G., iar la un moment dat între cei doi a izbucnit un conflict pe fondul unor neînţelegeri. Conflictul a degenerat în bătaie, cei doi aplicându-şi lovituri reciproc la nivelul corpului. Cel mai şifonat din această bătaie a ieşit oaspetele Paul G., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale.

    Tot marţi, poliţiştii de ordine publică sătmăreni au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 46 de ani, despre faptul că în ziua precedentă, luni, ar fi fost bătută de către Dorel C. Din verificările efectuate s-a stabilit că, pe fondul unor discuţii personale, între cei doi a izbucnit un conflict în timpul căruia bărbatul i-ar fi aplicat femeii lovituri la nivelul corpului. Conform concluziilor medico- legale, victima necesită pentru vindecare 3- 4 zile de îngrijiri medicale. În ambele situaţii se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, persoanele fiind cercetate în stare de libertate.
    Robert Marcus

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE