More


    Donaţie de două milioane euro la Spitalul Judeţean

    =

    cj

    TIR-uri pline cu aparatură medicală performantă ajung săptămânal la Spitalul Judeţean Satu Mare. O clinică din Germania a donat aparatură medicală în valoare de peste două milioane de euro Spitalului Judeţean Satu Mare, a anunţat managerul Erica Venemozer în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Satu Mare. La şedinţa de ieri au fost prezenţi toţi cei 33 de consilieri judeţeni sătmăreni.

    Economie de 100.000 de lei
    Consilierii judeţeni au rectificat bugetul general consolidat al judeţului Satu Mare. Printre altele, de la Biblioteca Judeţeană a fost retrasă suma de 100.000 lei. Potrivit preşedintelui Adrian Ştef, este vorba de documentaţiile pentru noul sediu. Şapte obiective de investiţii au fost trecute de la PNDL la Compania Naţională de Investiţii (CNI), printre care şi cel al noului sediu al Bibliotecii Judeţene. CNI a preluat toate cheltuielile, inclusiv cele cu întocmirea documentaţiilor, Consiliul Judeţean realizând astfel o economie de 100.000 lei. Consilierii judeţeni au mai aprobat bugetul Aeroportului Satu Mare, au actualizat programul de transport public de persoane prin curse regulate şi au aprobat mai multe licenţe de traseu.

    Tot în şedinţa de ieri, consilierii au aprobat modificarea statului de funcţii al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), respectiv regulamentele de organizare şi funcţionare ale Bibliotecii Judeţene şi ale Şcolii de Arte. Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Muzeului Judeţean a fost amânat la propunerea preşedintelui Ştef. De asemenea, consilierii au mai aprobat modificarea organigramei şi a statului de funcţii al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

    O donaţie de milioane de euro
    În urma intervenţiilor consilierilor Stier Peter, care a reclamat că regulamentul Muzeului Judeţean nu coincide cu cel dezbătut în comisie, şi ale consilierului judeţean Adrian Cozma, vicepreşedintele Mircea Govor s-a declarat revoltat de faptul că şedinţele Consiliului Judeţean sunt folosite în scop de campanie. Vicepreşedintele Govor a adăugat că aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean este unul dintre cele mai bune şi mai profesioniste, iar instituţiile subordonate sunt conduse de directori foarte bine pregătiţi. Preşedintele Adrian Ştef a adăugat că respectivii consilieri ar trebui să fie mai interesaţi de proiectele de dezvoltare a judeţului decât de tot felul de probleme lipsite de importanţă.

    La solicitarea vicepreşedintelui Mircea Govor, managerul Erica Venemozer a anunţat că Spitalul Judeţean beneficiază de o importantă donaţie din Germania. O clinică şi-a donat întreaga aparatură, în valoare de peste două milioane de euro Spitalului Judeţean Satu Mare. Săptămânal sunt descărcate cel puţin două TIR-uri pline cu aparatură adusă din Germania.

    Răspunzând acuzaţiilor consilierului Alexandru Panea potrivit cărora pacienţii sunt obligaţi să-şi cumpere medicamentele, vicepreşedintele Mircea Govor a declarat că bugetul Spitalului Judeţean a fost suplimentat cu trei milioane lei tocmai pentru ca pacienţii să nu trebuiască să achite medicamentele din buzunarul propriu. Directorul medical Paula Mare a arătat că, foarte rar, se întâmplă să nu fie pe stoc anumite medicamente ca urmare a schimbării furnizorilor sau a apariţiei unor noi medicamente. Directorul Paula Mare a mai arătat că, pe lângă tratamentul de specialitate, pacienţii au dreptul să opteze şi pentru tratamente complementare, pe care trebuie să le suporte din buzunarul propriu.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img