More


    Nici pușcăria nu-l mai face bine!

    =

    La prima vedere, șocul primei etape din retur este rezultatul din Ghencea: Steaua – Rapid 0-1. Liderul detașat al campionatului a pierdut acasă în fața ultimei clasate (povestea cu CFR Cluj e o socoteală pur contabilă). Și totuși, adevăratul șoc este altul: doi oameni de bază ai campioanei, portarul Arlauskis și mijlocașul Prepeliță, nu au jucat pentru că așa a ordonat patronul! Nu au lipsit doar de pe gazon, ci și de pe banca de rezerve, ba chiar și din vestiar. E posibil să fi fost expulzați chiar și din cartierul Ghencea, ca niște ciumați.

    Cu ce au păcătuit jucătorii ca să fie scoși din lot? Grav de tot: nu au vrut să semneze prelungirea contractelor scadente în vara acestui an! Eu știam că un contract reprezintă voința liberă a părților care-și pun semnătura pe el. Dacă vrea să-l semneze o singură parte, înseamnă că nu mai e contract, ci dictat! Este exact ceea ce încearcă să impună patronul la Steaua.

    Să vedem în ce context a venit dictatul lui Becali: Szukala, Sânmărtean și Keșeru vânduți la arabi în această iarnă, Tătărușanu și Pintilii vânduți anul trecut, Bourceanu și Rusescu vânduți și reveniți după ce au ratat joncțiunea cu noile lor echipe.

    Și pentru că nu era suficient, au dispărut subit din echipă (cu doar o zi înaintea meciului cu Rapid) Arlauskis și Prepeliță. Cinci titulari pierduți, față de formula din tur, în numai două luni. Să fie clar: Arlauskis – Szukala – Prepeliță – Sânmărtean – Keșeru era coloana vertebrală a echipei! Toți cinci, titulari în naționalele lor – România, Polonia și Lituania. Multă minte trebuie să-ți lipsească pentru a-ți decima oastea, și așa împuținată, înaintea unei bătălii!

    Antrenorul Costel Gâlcă a spus-o clar: a fost decizia lui Gigi Becali. El dictează, iar șeful clubului (Argăseală) și al echipei (Gâlcă) execută fără crâcnire. Sincer, m-aș fi așteptat ca măcar unul dintre ei să-i zică “stăpânului”: “Patroane, așa ceva nu se poate! Arlauskis și Prepeliță n-au greșit cu nimic, băieții își respectă contractele cu sfințenie, ca niște adevărați profesioniști! Ce câștigăm dacă-i scoatem din lot? Nimic! Pierdem de două ori: și banii (că trebuie să le plătim salariul), și contribuția lor la jocul echipei. E o decizie irațională; dacă vreți s-o luați, luați-o, dar nu cu mine la conducere! Angajați pe altcineva, eu nu vreau să mă fac de râs!”

    Dar ți-ai găsit… Și Argăseală, și Gâlcă au ales varianta încovoierii coloanei. Și au pierdut. Nu punctele sunt paguba cea mare (Steaua încă are 7 peste Petrolul, 10 peste Târgu Mureș, 12 peste Astra și 14 peste Dinamo, iar urmăritoarele sale se luptă cu insolvența ori cu propriile slăbiciuni), ci pulverizarea încrederii la o echipă care mergea “ceas”. Dintr-o dată, chiar la început de sezon, Steaua a devenit un pachet de nervi și de frustrări.

    Gigi Becali se află în pușcărie de vreo doi ani, dar n-a priceput nimic din ce i s-a întâmplat! Încă se crede Dumnezeu, dar Dumnezeul cel adevărat îi mai dă o palmă răsunătoare. Un lucru e cert: Gigi Becali nu se va dezbăra niciodată de vechile năravuri. Nici măcar pușcăria nu-l mai face bine. Ultimele iluzii au fost spulberate de tratamentul primitiv aplicat unor fotbaliști care l-au ajutat să fie lider cu un avans de 10 puncte la jumătatea campionatului. A crezut că-i umilește, dar s-a umilit pe el însuși.

    Grigore Cartianu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img