More


    Te cert, pentru că te iubesc!

    =

    Există un dramatism profund în versurile poetei Alina Cristea. Interogaţiile adresate unui personaj anonim sunt pline de supleţe, dar şi de o refulare tacită. În alte ipostaze, ale dimensiunii sale poetice, încearcă să se refugieze în trupul unor personaje, pentru a evada dintr-o situaţie dureroasă: “Sau fă-mă o sirenă-n umbra ta!“; “Aş vrea să fiu un marinar la post”; “O pasăre apoi aş vrea să fiu…“; “Eu mi-aş dori să fiu chiar însăşi Marea“ (Marea). În poemul “Dimineaţa“, poeta proiectează starea iubirii, pe care o întrevede cu ochii deschişi până-n zorii dimineţii: “Aş vrea să-ţi fac cadou nemărginirea/ Şi de-am putea să fim aşa mereu…“ (Dimineaţa). De fapt, prin intermediul acestui poem pătrundem în lumea inefabilă a unei iubiri asemănătoare unei perle strălucitoare. Dialogul dintre iubit şi iubită este cel care alină durerile unui suflet atins de bagheta năucitoare a iubirii curate. Pentru a ieşi din spaţiul interogaţiilor poetice, poeta îşi alină durerile iubirii în dulceaţa odihnitoare a contemplărilor: “Iată frunza se roteşte/ Îmbătată în cădere…“; “Iată norii cum înghit/ Precaut, dar mai multe raze…“ (Toamna). Aceste contemplări, desprinse din natură, rezonează cu trăirile interioare ale poetei, unde “razele de soare“ nu mai pot împlini iubirea mult aşteptată, iar bucuria, adică “vara“ împlinirii acesteia, se transformă într-o “toamnă timpurie“.

    Trecerea implacabilă a timpului este în defavoarea vârstei iubirii… (Timpul), iar când porţi în suflet neîmpliniri pline de speranţă, nu prea mai ai chef să te “joci“ cu timpul. Dorinţa imaginară, din care se revarsă iubirea ca un fluviu, o regăsim în poemul “Mai stai“: “Mai stai cu frumuseţea nefirească/ Istorisindu-mi vrute şi nevrute…“. În altă ipostază a creaţiei, destinul iubirii este pus sub semnul unei ghicitori: “O brunetă înşelătoare face inima să-i salte…“ (Ghicitoarea). Iubirea adevărată, pură, curată şi fidelă, rabdă şi această încercare acordată iubitului răzvrătit, orbit de un miraj, iar din această dramă nu lipsesc lacrimile unei dureri neîmpărtăşite.

    După atâta osteneală şi luptă, pentru o iubire autentică, poeta se relaxează într-o baie de amintiri, care-i redă liniştea, fie şi temporar, pe care o regăsim în poemele: “Bunica“ şi “Vis frumos“. Tărâmul mirific al copilăriei este oaza de linişte în care ne relaxăm preţ de câteva clipe efemere. Apoi, pornim din nou la drum prin această viaţă imprevizibilă şi întortocheată, în care fericirea şi iubirea sunt ca nişte fete morgane.

    Poemele poetei Alina sunt o frescă interioară a unui suflet nobil, ahtiat după cupa iubirii adevărate, nesimulată şi necondiţionată. Dacă ar fi să concentrez în câteva cuvinte esenţa acestor poeme, l-aş cita pe Nichita Stănescu, care a spus la un moment dat: “Te cert, pentru că te iubesc!“.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img