More


    Tinerii, îndrumaţi să nu devină sclavii telefoanelor mobile

    =

    ortodox

    Tinerii de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” au fost îndrumaţi ca, cel puţin în perioada Postului Mare, să folosească cât mai puţin telefonul şi internetul, care pot crea dependenţă, şi să se roage cât mai mult lui Dumnezeu. Sfaturile au fost date de părintele Casian Filip, de la Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare, prezent în prima zi duhovnicească la acest liceu.

    Telefoanele creează dependenţă
    Zilele duhovniceşti de la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” sunt organizate în fiecare zi de miercuri în perioada Postului Mare, în cadrul cărora preoţi de seamă, stareţi de mănăstiri şi chiar PS Iustin Sigheteanu îi vor îndruma pe tinerii elevi ce trebuie să facă pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu. Ieri, în prima zi, în mijlocul elevilor de la „Steinhardt” a fost părintele Casian Filip, de la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare, care, după oficierea Liturghiei Darurilor Înainte Sfinţite, le-a vorbit elevilor despre pericolul reprezentat de telefoane, internet şi televizor pentru dezvoltarea spirituală a lor. “Cât timp petreceţi cu telefoanele mobile, sau pe internet, pe Facebook, acel timp nu îl petreceţi cu Dumnezeu. Dumnezeu este cu noi 24 de ore în fiecare zi. Noi cât timp suntem alături de El? Două sau cinci minute? În perioada Postului Mare putem să-I arătăm dragoste lui Dumnezeu. Telefonul nu te iubeşte ci te stăpâneşte. Încercaţi cu toţii să-l folosiţi cât mai puţin pentru a nu deveni sclavii lui. Nu toate lucrurile din această lume ne sunt şi de folos”, le-a explicat părintele de la Baia Mare elevilor sătmăreni.

    Părintele Casian i-a îndrumat pe elevi ca în fiecare dimineaţă şi seară să închidă telefonul câte zece minute şi să se roage lui Dumnezeu, să evite folosirea în exces pentru a nu deveni dependenţi.

    Clădirea duhovnicească a elevilor
    Directorul Liceului „Nicolae Steinhardt”, părintele Gabriel Groza, a arătat că zilele duhovniceşti, organizate cu binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale Iustin Sigheteanu în fiecare miercuri la acest liceu, au ca scop întărirea în credinţă a elevilor şi clădirea lor duhovnicească. Totodată, a mulţumit părintelui Casian Filip pentru sfaturile date elevilor.

    Zilele duhovniceşti vor continua în fiecare miercuri, următorul invitat fiind părintele Cleopa, stareţul Mănăstirii Prilog. La ultima zi duhovnicească din Postul Mare, în mijlocul elevilor de la “Nicolae Steinhardt” se va afla şi PS Iustin Sigheteanu, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img