Aşteptările analiştilor privind economia României s-au îmbunătăţit în martie



Aşteptările analiştilor financiari privind evoluţia economică în România au continuat să se îmbunătăţească în martie, însă ţara a coborât o poziţie în clasamentul din Europa Centrală şi de Est, până pe locul al doilea, fiind depăşită de Slovacia, potrivit unui sondaj al institutului ZEW. Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a avansat în cazul României cu 4,1 puncte, la 54,2 puncte, după o creştere de peste 27 puncte în luna februarie, se arată într-un sondaj întocmit de institutul german de cercetare ZEW, în colaborare cu grupul austriac Erste.

Cu un scor de 57,7 puncte (o creştere de 15,4 puncte faţă de luna februarie), Slovacia a urcat pe prima poziţie în clasamentul pe regiune în privinţa aşteptărilor analiştilor asupra evoluţiei economiei pe termen scurt. În februarie, Slovacia se situa pe locul al patrulea, după România, Polonia şi Austria. Podiumul pentru luna martie este completat de Cehia, cu un scor de 50 puncte.

În ceea ce priveşte percepţia experţilor financiari asupra stării actuale a economiei, indicele pentru România a scăzut în martie cu 8 puncte, la 20 puncte, majoritatea respondenţilor considerând că situaţia economică curentă este “acceptabilă”. Polonia rămâne ţara cu cea mai bună situaţie economică din regiune, cu un scor de 42,3 puncte, urmată de Cehia (24,9 puncte), Slovacia (22,2 puncte) şi România.

Pentru întreaga regiune din Europa Centrală şi de Est, indicele aşteptărilor economice pentru următoarele şase luni a urcat în martie cu 6,9 puncte, la 46,2 puncte, însă indicele care măsoară percepţia asupra economiei actuale a scăzut cu 10,3 puncte, la 11,1 puncte, pe fondul înrăutăţirii semnificative a perspectivelor din Turcia.

Regiunea Europa Centrală şi de Est include, în sondajul ZEW, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia. În privinţa zonei euro, analiştii sunt optimişti privind evoluţia economiei pe termen scurt, indicatorul urcând cu 9,2 puncte, la 60,6 puncte. La studiul efectuat în intervalul 2-16 martie au participat 63 de analişti, dintre care 14 din Turcia.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts