Un careian a fost bătut în plină stradă pentru că nu a vrut să le dea ţigări agresorilor. Astfel, sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, jandarmii careieni au fost solicitaţi în baza apelului unic de urgenţă 112, să intervină pentru prinderea a doi bărbaţi care, fiind refuzaţi atunci când au cerut ţigări unui bărbat, l-au lovit în zona feţei. Victima se deplasa împreună cu soţia sa spre casă când a fost oprit la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Someş din municipiul Carei, de doi bărbaţi necunoscuţi, care le-au cerut ţigări. În momentul în care victima a refuzat, cele două persoane l-au agresat fizic lovindu-l cu pumnii în zona feţei după care cei doi au fugit în direcţii diferite.
Deplasându-se de urgenţă la solicitare, jandarmii careieni au pornit în căutarea agresorilor pe baza semnalmentelor indicate şi a celor declarate de martorul ocular şi au găsit şi identificat pe unul dintre cei doi, ca fiind Tamas M, în vârstă de 29 de ani din Carei. Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele premergătoare sub aspectul săvărşirii infracţiunii de “lovire şi alte violenţe ”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 193 din Codul penal, dosarul fiind înaintat Poliţiei.
Robert Marcus