Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au umplut bisericile



bunavestire

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au sărbătorit ieri Buna Vestire, una dintre cele mai vechi sărbători închinate Maicii Domnului. Chiar dacă a fost o zi de lucru, bisericile din municipiul Satu Mare s-au umplut, mii de persoane alegând să se roage Fecioarei Maria.

Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Iisus, a fost sărbătorită miercuri, fiind prima din Postul Paştelui în care este dezlegare la peşte, dar şi ziua în care, potrivit tradiţiei, oamenii nu trebuie să se certe, pentru a nu avea necazuri tot anul.

Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni. În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe fiul Său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil, sărbătorit pe 26 martie.

Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de o impunătoare biserică, Bunavestire din Nazaret. Aceasta este o biserică catolică modernă, construită pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. În această biserică se află o grotă, ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor. Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei donate bisericii de către comunităţi creştine din întreaga lume, inclusiv din România.
Silvia Spanciu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts