Cristian Doru Năstase a obţinut Marele Aur



halmeu

Consiliul Judeţean Satu Mare şi Asociaţia Podgorenilor Sătmăreni, în colaborare cu Consiliul Local Halmeu, au organizat sâmbătă cea de-a XI-a ediţie a Concursului de vinuri nobile de la Halmeu. În concurs s-au înscris opt producători de vinuri din Halmeu, care au adus în faţa unui juriu foarte exigent nu mai puţin de 34 de vinuri. Juriul a fost format din cinci persoane, având-o ca preşedinte pe dr. inginer Mirela Heizer, inspector specialist la Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole. La final, Marele Aur a intrat în posesia lui Cristian Doru Năstase, cu un cuvee. „La cea de-a XI-a ediţie a Concursului de vinuri nobile din Halmeu s-au înscris, în total, opt producători, cu 34 de vinuri, din care predomină vinul alb. Concursul este organizat de Consiliul Judeţean şi de către Asociaţia Podgorenilor Sătmăreni, în colaborare cu Consiliul Local Halmeu. Noi am invitat-o pe doamna Mirela Heizer de la Arad, ca şi preşedinte al juriului. Avem doi membri ai juriului din partea Asociaţiei Podgorenilor Sătmăreni, iar alţi doi membri sunt din afară, deci neutri”, a spus Mike Csaba, în calitate de organizator al evenimentului. Întrebat despre cum a fost anul 2014 pentru producătorii din Halmeu, concluzia a fost una simplă: „Anul 2014, după părerea noastră, a fost un an mai bun faţă de cel precedent”.
Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts