Dispare patriotismul?



Conflictul militar din estul Ucrainei dă fiori tuturor românilor cu atât mai mult cu cât oficialii ruşi au făcut o serie de ameninţări voalate şi asupra României. Cum ruşii consideră că, după anexarea Crimeei, Moldova este ca şi luată, şi sunt ameninţări şi asupra Ţărilor Baltice, românii se simt ameninţaţi din partea uriaşului din Est. Temerea românilor vine şi ca urmare a reacţiei foarte slabe a ţărilor occidentale când Putin a decis anexarea Crimeei.

Vrând, nevrând, s-a adus în discuţie posibilitatea unui conflict militar cu Rusia, cu toate că oficialii de la Bucureşti nu pomenesc nimic despre un astfel de pericol. Pe bloguri sau în comentariile unor materiale pe această temă de pe site-urile de ştiri, românii şi-au spus punctul de vedere faţă de acest posibil conflict militar, iar ceea ce se discută nu este deloc încurajator. Marea majoritate a celor care scriu pe bloguri sau au comentarii la adresa unor ştiri care fac referire la conflictul din estul Ucrainei spun că, în eventualitatea unui război în care să fie implicată şi România, vor pleca din ţară şi nu se vor lăsa angrenaţi în această luptă.

Văzând declaraţiile românilor, se pune întrebarea dacă a dispărut patriotismul. Foarte puţini sunt cei care spun că preferă să moară pe câmpul de luptă decât să-şi lase ţara de izbelişte, în timp ce marea majoritate intenţionează să se adăpostească într-un loc mai călduţ din Occident. În această situaţie, nu ne rămâne decât să sperăm că nu va fi niciun război, iar conflictul din Ucraina va fi stins pe cale diplomatică. Altfel, e rău de ţara asta!

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts