Doi producători au câştigat concursul de vinuri de la Ardud



ardud

Pentru prima dată în cei nouă ani de când este organizat, concursul de vin de la Ardud a avut nu unul, ci doi câştigători ai marelui premiu. Asta înseamnă că, aşa după cum spunea primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, vinurile şi podgoriile din zonă au evoluat semnificativ astfel că se produce vin de bună calitate. “Ne bucură faptul că an de an, vinurile produse la Ardud câştigă în calitate. Chiar şi faptul că acest concurs rezistă de atâţia ani. Sunt mândru de podgoriile din Ardud şi am convingerea că aici vor fi produse vinuri de foarte bună calitate”, a arătat primarul Ovidiu Duma.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Podgorenilor Sătmăreni, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Ardud şi Asociaţia Erdodi-Petofi Kor Ardud. Potrivit organizatorului principal, Banyai Zoltan, la ediţia din acest an au fost depuse 16 probe de vin. “Au fost depuse 9 probe de vin alb şi şapte de vin roşu. Vinurile sunt de bună calitate şi de la an la an evoluăm. Ne bucură faptul că după fiecare ediţie avem tot mai mulţi producători participanţi”, a arătat Banyai Zoltan.

Juriul, format din Serli Csilla, preşedinte, Umhauser Valeria şi Szakacsi-Orha Bianca, a avut o misiune dificilă în a alege câştigătorii datorită vinurilor de bună calitate prezentate la concurs. În cele din urmă, s-a decis ca vinul alb Muscat, prezentat de Viorel Vaşvari, şi vinul roşu prezentat de producătorul Mirel Vlas, care au obţinut un punctaj foarte apropiat de cel maxim, să câştige marele aur. De asemenea, pe lângă marele aur, au mai fost acordate două premii de aur, trei de argint, şase premii de bronz şi două menţiuni.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts