Eforturi pentru resuscitarea Ambulanţei



ambulanta2

Noul manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Gabriela Opriş, vrea să rezolve cât mai repede lipsa de personal şi de tehnică cu care se confruntă serviciul pe care îl reprezintă. Anunţul a fost făcut ieri în cadrul unei şedinţe de lucru la care au participat prefectul Eugeniu Avram, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”, colonelul Gheorghe Dan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Erica Venemozer, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Dan Cojoc, respectiv liderul naţional al Sindicatului „Ambulanţa”, Gheorghe Chiş.

Nevoie urgentă de personal
Gabriela Opriş a declarat că în Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare îşi desfăşoară activitatea un număr de 149 de angajaţi, dintre care şapte medici, 58 de asistenţi medicali, 59 de ambulanţieri, cinci operatori, 14 persoane însărcinate cu întreţinerea, respectiv trei muncitori. „Faţă de structura normată, în baza criteriului demografic – numărul de locuitori ai judeţului – în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare ar trebui angajaţi un număr de cinci medici, 24 de asistenţi medicali şi 24 de ambulanţieri”, a conchis Gabriela Opriş.

Cât de repede intervine Ambulanţa?!
Cu privire la promptitudinea intervenţiilor la solicitări, Gabriela Opriş spune că Serviciul Judeţean de Ambulanţă se încadrează în general în timpii minimi prevăzuţi de Legea 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, respectiv 15 minute pentru echipaje de urgenţă sau terapie intensivă în zonele urbane la 90% din cazurile de urgenţă şi 20 de minute pentru echipajele de urgenţă sau terapie intensivă în zonele rurale la 75% din cazurile de urgenţă. „În anul 2014, gradul de realizare a promptitudinii la urgenţele urbane de cod roşu este de 13,5 minute şi 17 minute pentru urgenţele urbane de cod galben. Media timpului pentru zona rurală este de 32 de minute pentru urgenţele de cod roşu şi 37 de minute pentru urgenţele de cod galben”, a spus Gabrila Opriş.

Întârzieri mari la transportul interclinic
Gabriela Opriş a pus degetul pe rană, precizând că din analiza indicatorilor statistici rezultă că există întârzieri mari la serviciile de transport interclinic, unde ambulanţele de tip A1 şi A2 din dotare nu fac faţă solicitărilor. În total, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare are în dotare 27 de ambulanţe, dintre care două ambulanţe de tip C, 17 ambulanţe de tip B1 şi B2, respectiv opt ambulanţe de tip A1 şi A2. „Trebuie să ţinem cont că acestea sunt repartizate atât la staţia centrală cât şi la substaţii. În contextul în care în cursul anului 2014 Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare a răspuns la un număr de 34.129 de solicitări, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi dacă sunt multe sau puţine ambulanţele din dotare”, a spus ironic Gabriela Opriş.

Mai trebuie minim 13 ambulanţe
Gabriela Opriş a declarat că a constatat că pentru o mai bună funcţionalitate este imperios necesară dotarea cu încă şapte ambulanţe de tip B şi cinci ambulanţe de tip A. „De asemenea, doresc să mai arăt că sunt şapte ambulanţe cu peste 450.000 de kilometri la bord care trebuie înlocuite. Pentru a îmbunătăţi actul medical, pe termen scurt şi mediu sunt necesare completarea cu resurse umane şi educaţia medicală continuă a personalului; dotarea tehnico-materială cu mijloacele necesare intervenţiilor şi asistenţei medicale; finalizarea reabilitării sediului central al Ambulanţei şi reabilitarea substaţiilor”, a concluzionat Gabriela Opriş.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts