Graniţele libertăţii (I)



Ce-i oare libertatea ? Cred că această întrebare a stăruit pe buzele tuturor acelora care au crezut cu nestăvilită credinţă în existenţa libertăţii. Sacrificiile umane şi materiale depuse pe altarul libertăţii, de-a lungul secolelor, sunt incomensurabile. Tributurile date libertăţii, de multe ori oferite doar pentru iluzia libertăţii, au fost de natură materială, spirituală şi intelectuală. Periodic, omul a plătit pentru o libertate temporară cu ascendenţă spre nemurire, iar concesiile au protejat iubirea pentru aproapele lui.

Starea materială a libertăţii o regăsim în alimentarea ei cu puterea banului. Nu întâmplător o parte dintre oameni se angrenează într-o adevărată cursă, cu tot felul de obstacole, în goana după bani. “E ca un drog! “ – spun unii observatori. Mirajul libertăţii dăinuie în creierele înfierbântate de dorinţa de a fi puternice. Banul este, în accepţiunea lor, calea cea mai sigură de a obţine mult râvnita siguranţă a libertăţii. Prietenii înţelepţi şi loiali vor să-i avertizeze pe aceşti “ privilegiaţi ai soartei “, dar, din nefericire, de multe ori, orbiţi de strălucirea libertăţii, “ uită de unde au plecat “ şi nici nu mai aud cuvintele de luminare a minţii rătăcite, îmbătată de mirajul puterii ei.

Noile idei de libertate făcute publice pot să se transforme în lanţuri, pot să incomodeze, pot să aducă prosperitate celor care vor şti să le folosească sau pot să profite de ele în mod egoist. Altruismul este confundat de multe ori cu dorinţa nestăvilită a unora de a lua cuiva, cu orice preţ, puterea poziţiei sale sociale, care-i conferă un anumit grad de libertate. Unii chiar “calcă peste cadavre“ pentru a obţine un strop de libertate efemeră, după care, mai încolo, sucombă sub propriile sale “cadavre”.

Iubirea se încadrează şi ea între anumite graniţe ale libertăţii? Unii spun că da, alţii spun că libertatea iubirii nu poate fi îngrădită de către nimeni. Dacă ne oprim la prima categorie de adepţi ai libertăţii iubirii, care respectă graniţele acesteia, datorită unor reguli bine stabilite de morala creştină, putem spune că ei gustă cu “linguriţa “ din acest pahar zgârcit. La polul opus ne întâlnim cu răzvrătiţii soartei. Aceşti rebeli sfidează pe cei dragi, calcă peste învăţăturile înţelepte, se hazardează conform zicalei: ” Fac ce vreau cu viaţa mea !”. După ce aceşti “iubăreţi“ iresponsabili au băut din cupa libertăţii iubirii tot conţinutul, într-o perioadă foarte scurtă, se trezesc pe un tărâm arid, fără nicio perspectivă, dezorientaţi, în faţa sinuciderii şi a altor drame pe care le regăsim “ cu nemiluita “ în literatura universală.

Aceşti rătăciţi ai soartei nu se consideră vinovaţi pentru situaţiile penibile în care au ajuns din cauza faptului că în cupa lor nu a mai rămas niciun strop de iubire, dar şi încep să dea vina: pe Dumnezeu, pe viaţă, pe părinţi şi “ pe tot ce mişcă “ în materie de moralitate. Mai apoi, ajung să cerşească îndurare celor cărora le-au greşit în timpul “ escapadelor” amoroase şi aşteaptă de la ei înţelegere şi o… picătură de iubire. Da, o picătură de iubire, care pentru ei ar însemna “apa vie“ a renaşterii, a reînvierii sufletului răvăşit de iluziile desfrânate ale libertăţii depline.

Drămuirea libertăţii rezidă din voinţa noastră, şlefuită de valorile morale şi frica de Dumnezeu. “ Nu pui temelia libertăţii atunci când îi împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine “- spunea Antoine de Saint Exupery. Adevărurile despre libertate sunt multiple, dar în acelaşi timp şi comentariile revoltătoare, adresate ei, care se regăsesc şi în comportamentul uman. Un adevăr este sigur, spune Alvin Toffler: “ Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu ştie să înţeleagă “.

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts