Întâlnire la nivel înalt româno-germană



Aşteptată cu mare interes, vizita lui Klaus Iohannis la Berlin şi mai cu seamă întâlnirea sa cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, reprezintă unul din evenimentele importante aflate pe agenda de politică externă a preşedintelui României.

Vizita lui Klaus Iohannis în Germania a venit în contextul în care, dincolo de partea protocolară propriu-zisă desfăşurată cu rigurozitate, şeful statului nostru caută sprijin din partea tandemului Franţa- Germania, cele mai influente state ale Uniunii Europene, care pot schimba decisiv poziţia unor ţări ostile României, precum ar fi Olanda sau Finlanda.

În cadrul discuţiei tete-a tete dintre preşedintele României şi cancelarul Germaniei(desfăşurată, evident, fără translator) şi în conferinţa de presă comună care a urmat, printre temele abordate a fost cea legată de aderarea, în sfârşit, a ţării noastre la spaţiul Schengen. Menţionăm în acelaşi context că în urmă cu două săptămâni, Iohannis s-a întâlnit la Paris, cu Francois Hollande, întâlnire în urma căreia preşedintele Franţei s-a angajat să susţină România pentru aderarea la spaţiul Schengen. Încrezător, Iohannis a aşteptat şi la Berlin o susţinere fermă, dar poziţia cancelarului german a fost evazivă.

Astfel, vorbind despre statul de drept, Angela Merkel a remarcat progresele din Justiţie, a recunoscut că ultimul raport MCV a fost unul pozitiv, dar când a venit vorba despre un calendar concret privind aderarea noastră la spaţiul Schengen şi a fost întrebată dacă aceasta ar fi posibilă chiar în acest an, răspunsul a fost: „Nu pot să afirm nimic”. De cealaltă parte, preşedintele Iohannis a avut un discurs ferm, cu argumente convingătoare, printre care nu doar raportul MCV, ci şi capacitatea şi contribuţia demonstrată de România în asigurarea frontierei externe a Uniunii Europene.

În pofida poziţiei evazive a Angelei Merkel, România mizează în continuare pe aportul Germaniei pentru identificarea unei soluţii care să permită realizarea obiectivului aderării la spaţiul Schengen. Şi în acelaşi timp consideră că are argumente convingătoare care să ducă la eliminarea ultimelor rezerve din trecut.

Voicu D. Rusu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts