Între neştiinţă şi rea-intenţie



Procesul de retrocedare în judeţul Satu Mare a stat sub semnul haosului. Este vorba, în special, despre (in)activitatea comisiilor locale de fond funciar de la nivelul comunelor, care au reuşit performanţa ca într-un sfert de secol să facă o asemenea harababură încât vor mai trebui foarte mulţi ani pentru a se face ordine.

Ce-i drept, Instituţia Prefectului cere sistematic mai multă implicare şi încearcă să îi responsabilizeze pe membrii comisiilor locale de fond funciar. Şi asta pentru că 90% din cererile respinse de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar de la nivelul Instituţiei Prefectului sunt din cauza incompetenţei unor comisii locale de fond funciar. Pentru a-i face mai responsabili pe membrii acestor comisii, Instituţia Prefectului a adoptat un regulament mai strict privind activitatea acestor comisii locale. Pe scurt, dacă trimit dosare incomplete sau prost gestionate, acestea vor fi retrimise val-vârtej către comisiile locale. Cu sancţiunile de rigoare, bineînţeles. Căci, se pare, nu se mai poate trata problema cu duhul blândeţii.

În orice caz, dezordinea şi habarnismul din cadrul unor comisii locale este recunoscut chiar de către juriştii comunelor în cauză. Aceştia susţin că membrii comisiilor locale nu ştiu de multe ori asupra a ce decid şi nici nu răspund pentru acţiunile lor. Culmea ironiei, majoritatea secretarilor sau juriştilor, care au rolul de specialişti, nu au drept să se pronunţe în astfel de speţe, nefiind membri în comisiile locale, ci doar asigură secretariatul. Cauză din care, susţin aceştia, dosarele ajung la nivelul Instituţiei Prefectului cu foarte multe carenţe.

Debandada se vede cel mai bine la audienţele susţinute la nivelul Instituţiei Prefectului. Peste 80% dintre problemele semnalate sunt de fond funciar, ca urmare a unor abuzuri comise de unele comisii locale. Falimentul activităţii acestor comisii îmbracă foarte multe forme. De la suprapuneri de teren până la refuzul de a emite titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite, orice este posibil la nivelul acestor comisii. Din păcate, sunt prea puţine comune care se pot lăuda, totuşi, cu o oarecare activitate notabilă. În majoritatea cazurilor situaţia este dureros de tristă.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts