Ioan Hoda citeşte poezie în Cenaclul sătmărean



Conturarea succintă a profilului unui poet ce şi-a expus parte din creaţia recentă, străduinţă şi pasiune, a constituit un act de cultură săvârşit sub egida Cenaclului literar din Satu Mare.

Poetul Ioan Hoda, din Baia Mare, a răspuns invitaţiei şi iată-l, citind din lirica sa, ce urmează a vedea lumina tiparului. „Poemele unei săptămâni” îşi continuă frumosul traseu, iar manuscrisul ediţiei revizuite, l-am comentat în şedinţa de cenaclu. Sătmărenii lui Loredana Ştirbu cu atâta drag au ascultat poemele şi tot cu atâta seriozitate le-au analizat, încât, în final, am constatat că poetul Ioan Hoda, autor a peste 20 de volume, s-a simţit în mediul său literar, găsind aici o atmosferă propice creaţiei literare. Au atras atenţia mai multe poeme, ele fiind numerotate. O frumoasă impresie au făcut poeziile dedicate Ioanei, unde autorul se trădează, el fiind atât de aproape fiicei: „În surâsul inimii tale/ Ca-ntr-un lac/ Format din bucuria curcubeului/ Mă îmbăiez/… Între ochii tăi superbi/ Mă-ntind fericit/Curcubeu născut de stele/ ”.

Textul curge ca un râu ce realizează un susur de izvor, ce te răscoleşte privind ochii Ioanei: „Prin ochii tăi superbi/ Cutreier fascinat/ Precum galaxii aflate-n expansiunea spre bucurie”.

Am ascultat atent poemele citite de autor şi apoi le-am recitit. E în tremurare sufletul poetului, precum i-a fost şi vocea atunci, la citire, dar atât de pregătit să ne întâmpine cu trecerea poeziei sale, ca şi cum ar fi aruncat cu zarul la marginea lumii, silit să înainteze spre inimile noastre. Şi a înaintat cu siguranţă, citind „Haiku”, ce m-a dus cu gândul unei proze a lui Cinkiz Aitmatov, despre o frumoasă poveste de dragoste în taigaua întinsă. La Ioan Hoda, poemul ce-şi repetă titlul, face din „Haiku” o frumoasă poveste, plină de tandreţe şi de iubire: „Dragostea noastră/ Curcubeul luminii de la -nceput / Versurile mele de iubire-s/ Frunze ce n-atârnă de crengi/ Ci de visele unor stele”.

La Ioan Hoda, eul liric e prins în paradigma timpului neagresiv, instalat treptat în biografia poetică a sa, dându-i un nume ce se apropie de dragoste, pe un tărâm al singurătăţii sau al omului stingher: „Când privirea zboară/ Pe pulpele-ţi fragede şi purpurii/ Mă simt străbătând /Milioane de galaxii”.

Poetul dezgoleşte chipul unui timp văzut de el, ce-l duce spre chipul visat de iubire: „Versurile mele îţi poartă/ Chipul duios/ Pe miresme dulci de cărări/ Precum pelerinii/ Praporii fâlfâind rugăciuni.”

Poetul apare mereu într-un dialog poetic cu timpul şi se mistuie în flacăra cuvântului, pe care-l resădeşte: „…Timpul suavelor versuri/ De iubire/ Devenite bunătăţi din eternitate ”.

Prin lectura cărţii amintite şi a manuscrisului celei în curs de apariţie, descoperim că putem avea un unghi cu totul pozitiv, acela al receptării, prin care simţim vocaţia lecturii libere, fără „mofturi” între cultură şi suflet. Sunt doar un cititor în lumea asta inundată de scepticism, de ură şi de lipsa toleranţei în mai toate domeniile. Aici, în poezie, nu putem fi decât cei care reflectă cultura şi, prin ea, respirăm cumva mai larg. Acest poet băimărean, Ioan Hoda, prin tot ce a scris şi ne-a prezentat, devine o plăcută zăbavă a armoniei receptării literare, fără agresiuni sau constrângeri, false entuziasme. De aceea, ne-a onorat cu punctele sale de contur pentru noul volum, o libertate a spiritului.

Limbajul utilizat este unul ce aminteşte de exprimarea adevărului întreg, atunci când este vorba de iubirea căutată sau visată. Oricum, Ioan Hoda îşi respectă cititorul, transmiţându-i afecţiunea sa. Este o scriere a bunului simţ, a bucuriei, un elogiu adus scrierii pornite din adâncul sufletului.

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts