Magazine închise de ANAF la Satu Mare



piata

Controalele efectuate de inspectorii Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă Oradea la comercianţii din Piaţa Mare nu au rămas fără urmări. Şase magazine din zonă au fost închise în urma neregulilor constatate, iar uşile acestora au fost sigilate.

Inspectorii Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Antifraudă Oradea au descins miercuri după-amiază pe neaşteptate în Piaţa Mare. Potrivit martorilor oculari, inspectorii Antifraudă au verificat toate magazinele din jurul pieţei. „Au venit în jurul orei 15.00, au intrat în magazine, s-au legitimat, apoi au cerut actele contabile, au verificat stocul, intrările-ieşirile, banii din casă, tot ce era de verificat. Au fost şi la mine în magazin, mi-au făcut practic inventarul, nu au găsit nimic în neregulă, apoi au plecat. După controlul făcut în magazinul meu, eu am plecat, astfel că nu am ştiut ce s-a întâmplat decât dimineaţă, când am deschis magazinul”, ne-a declarat un martor ocular al acţiunii inspectorilor Antifraudă.

piata2

Din cauza neregulilor constatate, inspectorii Antifraudă au închis, cel puţin temporar, şase magazine. Uşile de acces în aceste magazine erau sigililate, iar la unele dintre acestea era pus un afiş pe care scria „INVENTAR”. Vecinii magazinelor închise de ANAF nu ne-au putut spune de ce acestea au fost sigililate. Cum nici reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Bucureşti nu au făcut nicio informare oficială, se poate presupune că magazinele au fost închise din cauza faptului că au fost depistate nereguli grave în activitatea acestora. Potrivit unor surse demne de luat în seamă, inspectorii Antifraudă au desfăşurat acţiunea de control de la Satu Mare pe baza unor informaţii potrivit cărora în aceste magazine au loc activităţi de comerţ ilicit. Toate unităţile comerciale închise erau magazine cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts