Noi aventuri cu Afdam și Cfaim-În lumea monștrilor copii



Afdam și Cfaim sunt doi elevi de şcoală din împărăţia „sângelui albastru” a anului 2315, o împărăție lovită de o vrăjitoare care a pus un grav blestem peste toţi supuşii imperiali aceştia fiind atacaţi instantaneu de orbire, însuşi împăratul ( şi el copil ), fiind lovit de o surzenie cronică într-o formă rară. Cei doi “micuți“ cu vârste de peste 30 de ani trag din mahorcă, contemplând cu satisfacție imaginea fumului de țigară în formă de cerculețe și opturi proaspăt ieșit din piept și filozofând pe tema “plictisitoarei singurătăți a elevului contemporan în fața provocărilor vieții.“

“Bă, Cfaim, pufăi mucalit Afdam, ce fraieri au putut să fie stră, strămoșii noștri de acum 300 de ani, dacă au putut pune botu’ la toanele scumpelor lor odrasle. Ia fii atent ce nota în 2015 Judith Woods într-un articol publicat în papirusul american “The Telegraph“. Cicăăăă … Păriiinții permiisivi din Suedia au dat naaștere unei generații de monștri?“ “Cum adică mă …unei generații de monștri, răspunse nedumerit Cfaim. Eu știam că dinozaurii și monștrii au pierit acum 65 milioane de ani în urma căderii unui meteorit de mărimea unui orășel, care s-a ciocnit cu Pământul.” ”Da mă, dar vezi tu … aici se vorbește de altfel de monștri, cu două picioare și … minori. Totul a pornit într-o zonă din vechiul continent dispărut numit Europa, într-o zonă numită ”țările scandinave” unde adulții de acolo au introdus un nou gen de educație, ”a negocierii” cu proprii copii.” ”Cum adică a negocierii? Și-au negociat copiii în piață? întrebă râzând Cfaim”. ”Hai termină cu miștourile că eu vorbesc serios. Ei au considerat de cuviință să nu-și mai certe progeniturile când aceștia făceau câte o boacănă, să le lase libertatea să facă ce le tăia tărtăcuța, fie acasă fie la școală, să …” ”Hă, hă, hă, care va să zică: drag copil al meu dorești să – ți faci lecțiile pentru mâine, pentru că știi că ai matematică și ești pe repetenție. Uite dacă faci asta o să-ți dau o bere la cinci litri, ha, ha, ha …” ”Te rog frumos să nu mă mai întrerupi strigă nervos Afdam că dacă nuuuu …” ” O să fumezi o țigară … mi-ai mai spus, replică prietenul supărat.” ”Hai mă, nu fi rău și lasă-mă să continui. Judith Woods își începe articolul din The Telegraph povestind reacția fiicei sale de 5 ani atunci când este contrazisă sau nu i se face pe plac. Astfel, o simplă rugăminte de a închide televizorul și de a se îmbrăca stârnește o adevărată furtună. Fii atent ce scrie aici … „Pot să văd cum pe sprânceana amenințătoare se adună norii negri de furtună, cum i se îngustează ochii, buzele-i strânse într-o nemulțumire shakespeareana, pe măsură ce caută cea mai dureroasă, înțepătoare ingratitudine care-i poate trece prin cap: Nu mai ești prietena mea!„ De asemenea, același papirus publică următoarele: Stilul permisiv de a fi părinte creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, care, după o copilărie de răsfăț, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață, susține psihiatrul suedez David Eberhard, tatăl a șase copii. Potrivit acestuia, „a spune ‘nu’ unui copil nu este același lucru cu a bate un copil. Părinții ar trebui să se comporte ca părinți, și nu ca cei mai buni prieteni. Ar trebui să își pregătească copiii pentru viața adultă învățându-i cum să se comporte, nu tratându-i ca pe prinți și prințese.” ”Hai că se sună, concluzionă Cfaim și trebuie să fim la ora de aritmetică. Mai ales că astăzi o să învățăm înmulțirea … salariului. Ciao, pe mâine!”

Valeriu Ioan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts