Pompierul erou, avansat în grad



pompier

După ce a fost premiat de Prefectura Satu Mare, pompierul erou Mihai Nicolae Ştef, cel care a scos-o din Someș pe fata de 16 ani ce s-a aruncat de pe podul Golescu, a fost avansat ieri în grad, de la plutonier major la plutonier adjutant, pentru acte exemplare de curaj, primind şi un premiu de 500 de lei din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Ceremonia de înaintare în grad a avut loc ieri în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş (ISU) Satu Mare în prezenţa conducerii şi angajaţilor instituţiei. Comandantul ISU Satu Mare, colonelul Gheorghe Dan, a dat citire ordinului şefului IGSU, prin care plutonierul major Mihai Nicolae Ştef a fost avansat la gradul de plutonier adjutant pentru “acte exemplare de curaj”. Totodată, i-a aşezat acestuia pe umăr şi noile grade.

Şeful ISU Satu Mare arătat că exemplul lui Mihai Ştef să fie urmat de toţi colegii săi în cazul în care va fi necesar. “Este o zi deosebită pentru unitatea noastră şi exemplul dat de Mihai Ştef să fie urmat şi de alţi colegi de-ai noştri în cazul în care va fi necesar”, a mai spus colonelul Gheorghe Dan. Totodată, le-a mulţumit tuturor colegilor pentru operativitate şi modul exemplar în care îşi desfăşoară activitatea.

După ceremonie, șeful ISU Satu Mare le-a oferit colegelor din instituție câte o floare, de Ziua Femeii. “Este o onoare pentru mine să vă mulţumesc pentru activitatea desfăşurată. Femeia reprezintă factorul de echilibru atât într-o familie cât şi într-un colectiv de muncă. Vă doresc să aveţi parte de sănătate şi tot ce vă doriţi şi vă transmit un sincer şi călduros “La Mulţi Ani!”, a spus cu această ocazie colonelul Gheorghe Dan. În cadrul ISU Satu Mare sunt angajate 28 de femei.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts