Primăvara se numără sinucigaşii



somes

În fiecare primăvară, numărul celor care vor să-şi încheie socotelile cu viaţa creşte faţă de celelalte perioade ale anului. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primăvară numărul sinuciderilor în România creşte cu 20% faţă de celelalte perioade ale anului. O demonstrează din plin şi numeroasele tentative de suicid înregistrate în ultima lună la nivelul judeţului nostru. Tot mai mulţi sătmăreni încearcă să-şi încheie socotelile cu viaţa, aruncarea în apele Someşului devenind o adevărată modă în ultima vreme. Fenomenul are şi explicaţii ştiinţifice, persoanele aflate în depresie suportând foarte greu reînvierea naturii, lumina şi căldura aduse de primăvară.

Val de tentative de suicid
În ultima lună, la nivelul judeţului Satu Mare s-a înregistrat un adevărat val de tentative de sinucidere. Cel puţin o persoană care a încercat să-şi ia viaţa ajunge la Urgenţe în fiecare săptămână. De asemenea, nu există o situaţie clară a persoanelor care au reuşit să-şi încheie socotelile cu viaţa, mai ales că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Satu Mare a încetat de câţiva ani buni să mai comunice cazurile de suicid.

În acest an, aruncarea în apele Someşului a devenit o adevărată modă în rândul sinucigaşilor. O tânără de 16 ani, care s-a aruncat în Someş, a fost salvată în ultima clipă de un pescar şi un pompier militar. Cadavrul unei femei a fost găsit plutind pe apele Someşului la mijlocul lunii trecute. Autoirtăţile presupun că femeia şi-a pus capăt zilelor. Un tânăr de doar 21 de ani din municipiul Satu Mare a ameninţat vinerea trecută că se aruncă în Someş de pe podul Golescu, supărat fiind că a fost părăsit de iubită. Un om de afaceri din Satu Mare, aflat în stare de ebrietate, a fost scos alaltăieri din apele reci ale Someşului de pompierii militari. Atracţia pe care Someşul o exercită asupra celor care vor să-şi ia viaţa are şi ea o explicaţie simplă, în opinia academicianului Enătescu. “Asta este metoda cea mai ieftină probabil, altele sunt mai scumpe, ce altceva să vă spun”, ne-a declarat Virgil Enătescu.

Primăvara influenţează psihicul
Creşterea numărului de tentative de suicid în această perioadă are şi o explicaţie ştiinţifică. “Explicaţiile sinuciderilor, în general, ar fi: lipsa de perspectivă, lipsa de finalizare, lipsa de afectivitate, sunt familii despărţite, copiii fiind într-o parte, părinţii în altă parte, sau numai un membru al familiei este singur, deci ruperea de cămin, de tradiţie, este dificil de suportat. Primăvara, în general, nu lipsa aceea de vitamine de care se vorbeşte, astenia de primăvară, ci primăvara este reînvierea naturii, vine lumină, căldură şi în situaţia aceasta parcă dacă eşti singur eşti mai izolat”, a declarat academicianul Virgil Enătescu, reputat medic psihiatru.

O explicaţie asemănătoare a fost furnizată în presa centrală. “Trecerea de la un anotimp la altul exercită o influenţă asupra metabolismului şi chimiei creierului, iar în acest context şi psihicul este influenţat. Sezonalitatea ne poate influenţa dispoziţia, iar în unele cazuri poate reactiva unele stări depresive. ‘De vină’ poate fi scurta expunere la lumina soarelui. Ziua fiind mai scurtă, influenţează secreţia melatoninei – hormonul care are un rol important în reglarea ritmului circadian, reglarea stării de bine. O dereglare la acest nivel poate avea ca efect declanşarea unor dispoziţii depresive”, a declarat pentru gândul.info Viorel Nedelcu, psihoterapeut şi psiholog clinician în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Depresia, una dintre cele mai frecvente afecţiuni
Numărul sinuciderilor şi al tentativelor de suicid ar putea fi redus dacă medicii şi cadrele didactice ar fi instruiţi să sesizeze semnele depresiei. “Oamenii predispuşi la suicid ar putea fi depistaţi dacă medicii de familie şi cei din învăţământ ar fi instruiţi pe depresie. Vedeţi că şi aviatorul acela neamţ, care a doborât avionul în Alpii din Franţa, avea depresie”, ne-a declarat academicianul Virgil Enătescu.

Depresia se manifestă diferit de la o persoană la alta – unii sunt deprimaţi pentru o perioadă lungă de timp, la alţii stările depresive vin şi pleacă. Depresia este una dintre cele mai frecvente afecţiuni la ora actuală, cu incidenţă relativ egală la femei şi la bărbaţi. Există o gamă largă de simptome şi semne care se pot manifesta de la forme foarte uşoare, cum sunt “stările proaste” la forme foarte grave, cu tentative de suicid. Nu există încă nicio cauză unică de depresie. Aceasta rezultă dintr-o combinaţie de factori de mediu, genetici şi psihologici. Cercetările au indicat că bolile depresive sunt tulburări ale creierului.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts