Protejarea păsărilor, cu ajutorul Poliţiei de Frontieră



protejat

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare şi cei ai asociaţiilor pentru protecţia faunei sălbatice au solicitat şi au obţinut sprijin de specialitate din partea Poliţiei de Frontieră. Şi asta pentru că anumiţi indivizi vânează păsările ocrotite de lege sau le distrug cui-burile. Mai mult, infractorii zădărnicesc orice efort al APM şi al ONG-urilor de profil pe această linie. Ca şi consecinţă, populaţiile de păsări ocrotite de lege au scăzut în mod dramatic în ultimele decenii.

ONG-iştii confirmă braconajul
Laurenţiu Bărbos, reprezentantul unui ONG pentru protecţia faunei sălbatice, a recunoscut că eforturile le sunt zădărnicite de către diferite persoane, care distrug habitatul animalelor, sau chiar le vânează. “Asta este o problemă cu care ne-am confruntat şi până acum şi chiar de aceea încercăm să punem cuiburile artificiale în locuri care să nu fie la vedere, ci în locuri cât mai ascunse ca să nu poată fi distruse. Vom lua legătura cu autorităţile locale şi instituţiile de stat pentru a ne sprijini, şi mă refer aici la primării sau poliţie”, a spus Laurenţiu Bărbos.

APM cere ajutorul Poliţiei de Frontieră
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekessy, a declarat că a solicitat şi a primit sprijinul Poliţiei de Frontieră în acest sens, cu atât mai mult cu cât infractorii operează în zona de frontieră. “Am solicitat sprijinul Poliţiei de Frontieră , pentru că monitorizarea şi identificarea păsărilor se face şi în zona de frontieră, fiind un proiect transfrontalier. Chiar astăzi (ieri, n.red.) am primit confirmarea din partea colegilor de la Poliţia de Frontieră că ne sprijină. Ne-au transmis şi datele de contact ale persoanelor cu care să luăm legătura pe teren. Împreună vom desfăşura acţiuni pe această linie”, a declarat Elisabeta Bekessy.

Milioane de euro pentru protejarea păsărilor
Pentru a reface habitatele păsărilor ale căror existenţă este periclitată, Agenţia pentru Protecţia Mediului a câştigat mai multe proiecte europene, cu finanţări substanţiale. Un astfel de proiect a început să fie implementat la începutul acestui an. Scopul proiectului îl reprezintă întărirea populației de dumbrăveancă în Bazinul Carpatic și asigurarea conservării favorabile pe termen lung a acestor populații. Scopul final îl reprezintă creșterea până la finele anului 2019 a populației de dumbrăveancă cu 20% în ariile de protecție specială avifaunistică.

Valoarea proiectului transfrontalier este de 5.046.097 euro, din care finanțarea Uniunii Europene este de 3.784.572 euro. Concret, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare îi revine 611.683 euro, din care finanțarea Uniunii Europene este de 328.683 euro.
Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts