More

    PSD Satu Mare şi-a sărbătorit femeile

    psd2

    Doamnele şi domnişoarele din cadrul Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Satu Mare au fost sărbătorite ieri de ziua lor într-un cadru festiv organizat la restaurantul Veneţia. Alături de cele circa 200 de femei social-democrate, la eveniment au fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, Dorel Coica, deputatul Octavian Petric, secretarul general Toma Betea, preşedinţii Organizaţiilor Judeţene şi Municipale de Tineret ale PSD, Raul Băbţan şi Ionuţ Bujor, respectiv reprezentantele doamnelor şi domnişoarelor social-democrate, şi anume preşedinţii organizaţiilor judeţene şi municipale de femei, Paula Mare şi Manuela Rogoz, alţi invitaţi. Surpriza a venit din partea preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PLR, Adrian Ştef, care le-a adus social-democratelor câte un fir de garoafă.

    psd1Liderul PSD Mircea Govor a ţinut să le mulţumească doamnelor şi domnişoarelor din PSD pentru tot ce au făcut de-a lungul anilor pentru formaţiunea politică. De altfel, la îndemnul lui Mircea Govor, bărbaţii din PSD au împărţit sute de garoafe colegelor. „Astăzi sărbătorim doamnele din PSD. Am vrut în mod special să sărbătorim Ziua de 8 Martie în avans şi am venit cu toţii împreună şi mă bucur că avem alături de noi circa 200 de social-democrate. Este Ziua Femeii şi mă bucur să fiu alături de aceste doamne şi domnişoare minunate cu care mă cunosc de foarte mulţi ani, lucrăm foarte bine împreună la partid. Vreau pe această cale să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul anilor pentru partidul nostru. Vreau să le mulţumesc pentru implicarea lor în campaniile electorale, să le mulţumesc pentru că sunt cele mai bune şi cele mai frumoase. Dar şi cele mai puternice din politica sătmăreană şi să le spun un sincer La mulţi ani!, de Ziua Femeii”, a spus Mircea Govor.

    Dorel Coica a precizat că femeile din PSD sunt cele mai frumoase şi cele mai gingaşe. „Organizaţia de la municipiu şi de la judeţ sărbătoresc împreună, sunt femeile noastre, sunt cele mai frumoase, cele mai gingaşe, le iubim extrem de mult şi le dorim să rămână alături de noi şi în viitorii ani. Vreau să le mulţumesc pentru toată activitatea lor. Fără ele nu am fi ajuns la acest nivel. Le iubesc! La mulţi ani!”, a spus Dorel Coica.

    Preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei a PSD Satu Mare, Manuela Rogoz, a ţinut să precizeze că: „Mulţumim foarte mult conducerii Organizaţiei Judeţene. Este foarte adevărat că împreună noi, femeile din PSD, cât şi ei, seniorii, punem umărul la treabă şi ies lucruri frumoase din ambiţiile celor două părţi”. La rândul său, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Satu Mare, Paula Mare, a precizat că: „În fiecare an este o plăcere deosebită pentru noi ca să ne aflăm împreună cu colegele noastre la petrecerea de 8 Martie şi le mulţumim colegilor noştri de partid pentru aprecierile pe care le au la adresa noastră şi pentru efortul pe care îl fac pentru ca noi să ne simţim egale cu ei şi să ne simţim apreciate”.

    Adrian Ştef a ţinut să le mulţumească social-democratelor cu câte o floare pentru tot sprijinul acordat în bătăliile electorale. „Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în campania electorală, pentru faptul că am fost împreună. A contat foarte mult sprijinul dumneavoastră, fără doar şi poate. Apreciez foarte mult acest lucru. În semn de recunoştinţă vin cu acest dar, cu acest fir de floare. Vă mulţumesc mult încă o dată şi vă doresc să aveţi parte numai de fericire”, a spus Adrian Ştef.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE