Se dă startul la sacrificarea mieilor de Paştele catolic



miei

Sătmărenii care doresc să-şi achiziţioneze un miel de Paşte o pot face începând de azi din Piaţa de Vechituri, unde a fost amenajat şi un punct de sacrificare. Pentru a se asigura că sunt condiţii optime pentru această activitate, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, însoţit de viceprimarul Radu Roca, au efectuat ieri o vizită în Piaţa de Vechituri pentru a verifica stadiul lucrărilor la punctul de tăiere special amenajat pentru sacrificarea mieilor şi iezilor. Acest punct de lucru este amenajat temporar cu respectarea normelor sanitar veterinare în vigoare. Animalele pot fi achiziţionate şi sacrificate începând de azi până în 11 aprilie, în intervalul orar 8.00-17.00, de luni până vineri, şi între orele 8.00 şi 12.00 în zilele de sâmbătă. Punctul de tăiere va fi supravegheat permanent de medicii veterinari pe toată durata funcţionării. “Direcţia Sanitar Veterinară va asigura, şi în acest caz, suportul necesar pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului de sacrificare”, a arătat directorul DSVSA, Nicolae Dumuţa.

În ceea ce priveşte preţurile vehiculate la miei, se pare că acestea nu vor suferi modificări faţă de anul trecut, adică vor oscila între 12 şi 14 lei/kg viu. Din experienţa anilor precedenţi, în primele zile de sacrificare fermierii cer un preţ mai mare, în jur de 20 de lei/kg, urmând ca ulterior piaţa să stabilizeze preţurile în funcţie de cerere şi ofertă. Anul trecut, la punctul din Piaţa de Vechituri au fost sacrificaţi de Paşte circa o mie de miei.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts