More

    Ţepe pentru vârstnicii naivi

    pensionari

    Din cauza faptului că sunt foarte creduli, dar şi a lipsei acute de informaţii, mulţi pensionari sătmăreni sunt păcăliţi de o serie de indivizi care-şi duc veacul prin Sătmar. Oferindu-le un voucher de 500 de lei pentru analize medicale care nu poate fi folosit nicăieri, şarlatanii îi determină pe pensionari să le cumpere produse de până la 6.000 de lei. Dacă cei vârstnici sunt ţepuiţi faţă în faţă, cei tineri sunt înselaţi pe internet. Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare este de părere că aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că sătmărenii nu îşi cunosc drepturile.

    Pensionari înşelaţi
    Directorul CJPC Satu Mare, Maria Pinter, a arătat că de la începutul anului şi până în prezent, la sediul instituţiei au fost depuse zece reclamaţii prin care se arăta că pensionarii sătmăreni au fost ţepuiţi fără scrupule. „Vârstnicii sunt abordaţi pe stradă sau în faţa marilor magazine unde li se oferă un voucher de 500 de lei pentru analize medicale, voucher care nu poate fi folosit nicăieri. În schimb, se încheie un contract cu aceştia prin care vârstnicilor li se solicită să achiziţioneze diferite produse care nu sunt nici pe departe ieftine. Au fost cazuri în care aceste persoane s-au dus cu pensionarii la bănci şi i-au determinat să ia credit bancar pentru a cumpăra produsele care, ulterior, s-a dovedit că nu le sunt de niciun folos. Şi sumele nu sunt nici pe departe mici. Avem cazuri în care s-a ajuns să fie cumpărate produse şi cu 6.000 de lei”, a precizat Maria Pinter.

    Aceasta este de părere că pensionarii sunt înşelaţi pentru că nu se informează în prealabil, deşi în presa au fost trase mai multe semnale de alarmă. „Cu toate că am încercat să atragem atenţia, pensionarii ori nu se informează, ori sunt foarte creduli atunci când acceptă să fie astfel înşelaţi. Cu siguranţă că dacă s-ar informa puţin, nu ar mai fi înşelaţi în acest fel”, a mai spus Maria Pinter.

    Şi cei tineri iau ţeapă
    Însă nu doar vârstnicii sunt înşelaţi ci şi tinerii. Dacă pensionarii sunt ţepuiţi faţă în faţă, cei mai tineri sunt ţepuiţi pe internet. Aceştia cad în plasa celor care trag ţepe comercializând pe internet diferite produse. „Am avut cazuri în care tinerii sătmăreni au sesizat faptul că au fost înşelaţi atunci când au cumpărat de pe internet. Fie că a fost vorba despre articole de îmbrăcăminte, fie că a fost vorba despre telefoane, laptop-uri sau tablete, am avut zeci de cazuri în care cei tineri s-au plâns că au fost înşelaţi. Consider că şi acest lucru se datorează tot faptului că nu se informează care le sunt drepturile şi pierd, din această cauză, mulţi bani”, a mai afirmat Maria Pinter.

    Directorul CJPC spune că foarte puţină lume ştie că, potrivit legii, în cazul în care un cumpărător nu este mulţumit de produsul cumpărat on-line, are la dispoziţie 14 zile pentru a-l returna, iar vânzătorul este obligat să-i returneze suma achitată. „Din păcate, foarte puţini tineri ştiu despre aceste prevederi legale, iar când sunt înşelaţi ne cer ajutorul. Dacă s-ar informa puţin, ar putea evita uşor înşelăciunile”, a conchis Maria Pinter.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE