Tincuţa Fernea a câştigat trofeul Art Oradea Festival – 2015



tincuta

După ce în vara anului trecut a câştigat premiul întâi la Festivalul Internaţional de Interpretare “Delfinul de Aur”, tânăra şi talentata sătmăreancă Tincuţa Fernea a reuşit o nouă performanţă extraordinară câştigând trofeul celei de a doua ediţii a Festivalului-concurs „Art Oradea Festival”, organizat în data de 11 martie de Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.

Tincuţa Fernea s-a prezentat la acest concurs cu două piese. Este vorba despre piesele „Super Babe” şi „Pe aripi de vânt”, evoluţia talentatei noastre sătmărence fiind apreciată de preşedintele juriului, Horia Moculescu. „Nu mă aşteptam să câştig premiul cel mare cu atât mai mult cu cât la acest concurs au participat solişti din zece judeţe. Deci au fost voci foarte bune. Însă prestaţia mea i-a plăcut foarte mult lui Horia Moculescu”, s-a destăinuit Tincuţa Fernea. Tânăra şi talentata sătmăreanca a mai afirmat că a beneficiat şi de susţinerea publicului, lucru ce a făcut-o şi mai încrezătoare în posibilităţile sale.

În concursul soliştilor s-au înscris iniţial 18 solişti din 10 județe. În urma preselecției, au rămas doar 14 cursanți. Încă din faza de preselecție, ca si după aceea la repetiții, Tincuța era catalogată ca fiind favorită la câștigarea trofeului, lucru care s-a şi întâmplat. Tincuţa Fernea este elevă la Şcoala de Arte Satu Mare, avându-l ca profesor pe Călin Keresztes.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts