Zi de rugăciune şi înălţare duhovnicească la Liceul Ortodox



La Liceul Teologic Ortodox ,,Nicolae Steinhardt” a continuat miercuri seria activităţilor din cadrul proiectului ,,Urcuş spre Înviere”, proiect derulat în perioada Postului Mare cu binecuvântarea Preasfinţitului Iustin Sigheteanu. De această dată, în mijlocul elevilor şi a cadrelor didactice ale liceului a fost prezent părintele Spiridon de la Mănăstirea Scărişoara, care împreună cu părintele director Groza Gabriel au oficiat Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite în bisericuţa liceului.

În cuvântul său de învăţătură, părintele Spiridon a vorbit despre asumarea responsabilităţilor, atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, precum şi despre îndatoririle creştinilor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. De asemenea, i-a îndemnat pe elevi să fie purtătorii învăţăturilor Bisericii şi exemple în familie, la şcoală, în societate. Totodată, părintele Spiridon a scos în evidenţă importanţa acestei şcoli pentru tineri, deoarece îi formează atât intelectual cât şi spiritual, îndemnându-i pe elevi să fie păstrătorii credinţei, valorilor şi tradiţiilor strămoşeşti.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts