Amalia, abonament la medalii la Europene



Amalia-Tataran

Amalia Tătăran e cu siguranţă liderul de generaţie al noului val din spadaromânească. Spadasina crescută la CS Satu Mare de antrenorul Csiszar Francisc a cucerit sâmbătă medalia de bronz la Europenele de tineret ( U23) şi e printre puţinele sportive de pe continent care a reuşit de-a lungul carierei să urce pe podium la toate nivelele de vârstă. De la cadeţi, juniori tineret, şi până la seniori.

Bronzul de duminică de la Vicenza e al doilea la Europene pentru Amalia care mai are în vitrină şi două medalii de argint.

“Aurul se mai lasă aşteptat. Dar am tot timpul înainte să-l iau” a spus Amalia Tătăran într-un interviu acordat publicaţiei noastre.

Transferată de mai bine de un an de la CS Satu Mare la Dinamo Bucureşti, Amalia Tătăran recunoaşte că nu regretă pasul făcut. “ La Dinamo este bine , m-am acomodat repede , si dacă asta mi-am dorit să vin aici , zic eu ca va fi bine în continuare. E adevărat că puteam avea o echipă puternică la Satu Mare cu Simona Pop şi Veres Greta , dar chiar şi aşa nu regret c-am plecat. Mi-e foarte dor câteodată de casă , dar sigur am numai de câştigat că mă antrenez cu cu Ana Brânză , Simona Gherman şi restul fetelor din lotul national” a povestit cu sinceritate Amalia care nu uită însă niciodată de antrenorul care a format-o ca sportivă la Satu Mare.

“ Sigur că ţin legatura cu domnul Csiszar ! Chiar înainte să plec la Europene l-am sunat si mi-a urat bafta multă ! Dupa ce am câştigat medalia ne-am felicitat reciproc” a amintit medaliata cu bronz de la Europene.

Italia îi poartă noroc
“Italia devine una din țările mele preferate dupa medalia aceasta , deci pot să spun că mi-a plăcut Italia , şi desigur Vicenza . Sunt multumita de bronz, sunt fericita ca am reusit sa cuceresc medalia aceasta pentru Dinamo, pentru domnul Epurescu si domnul Podeanu care si-au pus mari speranțe in mine , si ma bucur mult ca nu i-am dezamăgit. Evident rezultatul se datorează si domnului Csiszar!

Am luat in 2009 , aveam abia 15 ani atunci , la o cupă mondială de juniori un bronz tot în Italia , la Legnano . Eram atât de mica încât nici nu realizam valoarea medaliei . Dar Italia pot spune că-mi poartă noroc!”, a mai declarat Amalia Tătăran care are şi un mic regret după aceste Europene. Că n-a luat o medalie şi în concursul pe echipe. Acolo unde România a pierdut 42-45 finala mica şi a terminat pe patru.

“La echipe … Ce să spun , toata lumea se aștepta probabil sa câștig meciul . Se intâmplă şi la case mai mari . Mi-am dorit probabil prea mult .”

Legat de obiectivele de viitor, Amalia are un obiectiv major, calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.

“Îmi doresc să am cât mai multe succese in viitor , dar nu pot să dau un pronostic cu ce se va intâmpla la competiţii . Sper , şi imi doresc să fie bine !

Este intr-adevăr concurenta la lot. Sper şi eu la fel ca şi colegele mele . De ce să nu profităm de șansa noastră si de ce sa nu ne dorim ? Nu ne costă nimic să ne dorim ceva din tot sufletul . Oricum mai este drum lung pană la Rio… Şi la propriu si la figurat”, a încheiat Amalia Tătăran.

Pop şi Tătăran trag la Jonannesbourg
Primul week-end din luna mai găzduiește penultima etapă de Cupă Mondială de spadă seniori feminin din sezonul 2014-2015. Între 1 și 3 mai la Johannesbourg (Africa de Sud) au loc întrecerile etapei de Cupă Mondială de spadă seniori feminin, iar România va fi reprezentată de șapte sportive, dintre care două sătmărence, Simona Pop şi Amalia Tătăran, proaspăt medaliată la Europenele U 23. Aşadar, delegaţia este formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Loredana Dinu, Simona Pop, Anca Măroiu, Amalia Tătăran și Ioana Dumitru care au plecat ieri spre Johannesbourg cu gândul de a obține rezultate cât mai bune. Delegația României este condusă de antrenorii Dan Podeanu și George Epurescu. Vineri și sâmbătă, pe 1 și 2 mai, e programată proba individuală, iar duminică, pe 3 mai, are loc întrecerea pe echipe. Programul celor trei zile de concurs de la Johannesbourg este următorul:

VINERI Ora 10:00 – startul calificărilor
SÂMBĂTĂ Ora 10:00 – tabloul de 64
DUMINICĂ Ora 10:00 – startul probei pe echipe, ora 16:00 – finala.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts