Bisericile catolice au fost pline de credincioşi veniţi să ia lumină



pasti-1

La fel ca în fiecare an, în Noaptea de Înviere bisericile sătmărene au fost pline de credincioşi care au dorit să ia parte la marele praznic al Învierii Domnului. În acest an, primii care au sărbătorit Sfintele Paşte au fost credincioşii romano-catolici şi reformaţi, urmând ca la sfârşitul săptămânii să celebreze Învierea Domnului atât credincioşii ortodocşi, cât şi cei greco-catolici. La sfârşitul Slujbei de Înviere, creştinii i-au aşteptat pe preoţi să vină pentru a sfinţi coşurile de Paşte, în care se găseau produsele tradiţionale ale acestui praznic, respectiv miel, ouă roşii, cozonac, pască şi vin.

Slujbă dublă la Biserica Calvaria
Primii care au sărbătorit Slujba Învierii au fost credincioşii romano-catolici de la Biserica Calvaria unde au fost oficiate două slujbe, una în limba germană, şi una în limba română. Astfel, începând cu ora 20.00 a fost oficiată Vigilia Pascală în limba germană, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat. Slujba a fost săvârşită de către preotul paroh german Orban Mihaly, care a început în faţa bisericii prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat – de la care au fost aprinse lumânările credincioşilor, iar apoi sătmărenii au ascultat vestirea solemnă a Învierii. De la ora 22.00, s-a desfăşurat slujba în limba română, oficiată de către preotul paroh Iulian Budău, iar la sfârşitul slujbei a avut loc tradiţionala procesiune, urmată de sfinţirea coşurilor de Paşte. Ca în fiecare an, în coşurile de Paşte s-au găsit produsele tradiţionale ale acestui praznic, respectiv miel, ouă roşii, cozonac, pască şi vin. Slujbele de Paşte au continuat şi în cursul zilei de ieri cu oficierea Sfintei Liturghii în cadrul căreia s-a dat citire mesajului de Paşte al episcopului romano-catolic Eugen Schonberger.

pasti-2

Sute de credincioşi la Catedrala Romano-Catolică
Ca în fiecare an, în Noaptea de Înviere, Catedrala Romano-Catolică “Înălţarea Domnului” a fost neîncăpătoare, slujba fiind săvârşită de către episcopul romano-catolic PS Eugen Schonberger, alături de preotul paroh Harsfalvi Otto şi numeroşi diaconi. Slujba a început la ora 20.30, cu celebrarea Vigiliei Pascale, în cadrul căreia a avut loc binecuvântarea focului de către episcopul romano-catolic, după care a continuat slujba, care s-a încheiat cu o procesiune, după care toţi creştinii erau pregătiţi cu coşurile de Paşte, pentru a fi sfinţite de către slujitorii lăcaşului de cult, în care se aflau produse tradiţionale ale sărbătorilor pascale. De asemenea, Biserica Sfântul Ioan, situată pe strada Wolfenbuttel, la care slujeşte preotul paroh Solomajer Sandor, s-a dovedit a fi neîncăpătoare în Noaptea de Înviere. Din această cauză, numeroşi sătmăreni au aşteptat pe stradă sfârşitul slujbei, pentru a le fi sfinţite coşurile de Paşte, iar la slujba oficiată în respectivul lăcaş de cult a participat şi subprefectul Altfatter Tamas Ferenc. La finalul slujbei, preotul le-a urat credincioşilor să aibă parte de Sărbători Fericite. La fel de pline au fost sâmbătă şi duminică şi bisericile reformate din Sătmar, căci şi reformaţii au sărbătorit Paştele în week-end.

La sfârşitul săptămânii, va fi rândul credincioşilor ortodocşi şi greco-catolici să celebreze marele praznic al Învierii Domnului.

Robert Marcus

pasti-3





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts