Delegaţie din Germania, în vizită la Primăria Satu Mare



delegatie

Primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, împreună cu subprefectul Altfatter Tamás Ferenc, au primit ieri vizita unei delegaţii din Germania formată din vicepreşedintele Fundaţiei “Wolfgang Porsche”, dr. Claudia Hűbner, ambasadorul special al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta privind situaţia romilor, dr. Franz Altgraf von Salm-Reifferscheidt, preşedintele Serviciului Maltez în România, Dénes Mihály, secretarul general al Serviciului Maltez în România, Barla Zsuzsa, şi reprezentanţii sucursalei Satu Mare a acestui Ordin, Palai Kristóf, respectiv Nevezi László. Scopul întâlnirii a fost discutarea proiectelor întreprinse de Serviciul Maltez la nivelul judeţului Satu Mare şi iniţierea unor noi proiecte privind sprijinirea şi integrarea copiilor din familii de etnie romă.

Primarul Dorel Coica i-a asigurat pe oaspeţi de tot sprijinul necesar în proiectele ce urmează a fi derulate prin punerea la dispoziţie a Serviciului Public de Asistenţă Socială din subordine şi prin intermedierea legăturilor cu Organizatii Nonguvernamentale care se ocupă de protecţia copiilor romi.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts