Derby-ul etapei se joacă pe Someşul



elite

Cu siguranţă derby-ul etapei a 19-a a Ligii a IV-a Elite se joacă duminică, între FC Olimpia II şi Someşul Oar. Nici una dintre formaţii nu îşi permit vreun pas greşit, Oarul vrea victoria pentru a rămâne lider, iar Olimpia II poate reintra în lupta pentru promovare.

Cei de la FC Olimpia II vor să încheie o perioadă mai slabă prin care trece echipa pregătită de Mircea Bolba şi Cristian Popa. “Cu un joc bun şi cu dăruire putem obţine un rezultat bun pentru noi. Trebuie să ne concentrăm la acest meci şi să redevenim echipa cu rezultate bune, aşa cum a fost în tur“, a spus Popa.

Va lipsi Paul Cristian, care a făcut deplasarea la Reşiţa cu seniorii. În schimb, în lot se vor afla şi mai mulţi jucători de la prima echipă ceea ce poate aduce un plus de valoare şi experienţă.

De cealaltă parte, Someşul din Oar trebuie să câştige pentru a se menţine în fruntea clasamentului. “Este un meci crucial pentru noi. Practic ne putem pecetlui soarta după acest meci. Dacă vom câştiga luăm o obţiune serioasă de a rămâne pe primul loc, în caz contrar putem pierde totul. Referitor la înfrângerea cu Doba a fost una dureroasă, un scurt circuit al băieţilor“, a declarat managerul Zsolt Maiorciac.

Din tabăra oaspeţilor va lipsi Jula care este bolnav, în rest Istvan Nagy are la dispoziţie întreg lotul. În tur, pe stadionul municipal, Someşul Oar – Olimpia II s-a terminat nedecis, 1-1, însă atunci Oarul a avut câţiva jucători experimentaţi, cum ar fi Alexandru Botoş.

Partida de duminică se va disputat pe stadionul Someşul din Satu Mare, de la ora 17.00 şi va fi arbitrată de Mazilu Ovidiu, ajutat la cele două margini de Pop Emanuel şi Tăbăcaru Sergiu, observator AJF Ziman Cornel.

Iată programul şi delegările din elită:
Azi
• Unirea 08 Tăşnad – Turul Micula (ora 15:00 și 17:00): Kovacs Szabolcs, Kopriva Zsolt, Kopriva Tamas. Observator: Torok Zoltan
Duminică
• Luceafărul Decebal – Schwaben Cămin (ora 15:00 și 17:00): Raț Sebastian, Girați Cristian, Pop Cristian. Observator: Cseh Sandor
• FC Olimpia Satu Mare – Someşul Oar (teren Someșul, ora 15:00 și 17:00): Mazilu Ovidiu, Pop Emanuel, Tăbăcaru Sergiu. Observator: Ziman Cornel
• Voința Doba – Sportul Botiz (Ora 15:00 si 17:00): Gavrilescu Dan, Costea Dănuț, Neichi Sergiu. Observator: Ciarnău Nicolae
• Știința Beltiug – Talna Orașu Nou (Ora 15:00 si 17:00): Brigadă Maramureș. Observator: Por Constantin
• Cetate Ardud – Recolta Dorolț – amânat, Viitorul Vetiș stă.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts