Peste 1.500 de miei sacrificaţi de Paşte în judeţul Satu Mare



miel

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, în judeţul Satu Mare au fost sacrificaţi, în total, 1.504 miei sau iezi. Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Nicolae Dumuţa, 898 de miei au fost sacrificaţi în abatoarele autorizate, din care 420 înainte de Paştele catolic şi 478 înainte de Paştele ortodox.

La punctul temporar de sacrificare amenajat în Piaţa de vechituri, au fost sacrificaţi 610 miei, din care 133 înainte de Paştele catolic şi 477 înainte de cel ortodox. “În acest an a fost înregistrat cel mai mic număr de sacrificări din ultimii ani la Piaţa de vechituri”, a precizat Nicolae Dumuţa. Numărul mieilor vânduţi în Piaţa de vechituri a fost însă mai mare decât cel al sacrificărilor, deoarece mulţi sătmăreni nu au mai avut răbdare să stea la rând la sacrificare şi s-au rezumat doar la a-şi cumpăra mielul din această locaţie.

Tot în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, au fost înteţite controalele în pieţe, târguri şi magazine. În urma acestor acţiuni de control s-a constatat o serie de deficienţe precum stare de igienă deficitară în unele unităţi de desfacere şi procesare, lipsa echipamentului de protecţie sanitară a alimentului, lipsa graficelor de temperatură sau neconducerea corectă şi la zi a acestora, depozitarea incorectă a produselor alimentare sau etichetare necorespunzătoare, cu absenţa unor informaţii obligatorii legate de produs. Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate amenzi în cuantum total de 3.600 de lei şi au fost confiscate 24,5 kg carne de pasăre în valoare de 373,82 lei.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts