Preţul mieilor rămâne constant în Piaţa de vechituri



miel

Cu toate că mulţi sătmăreni se aşteptau ca în a doua zi de sacrificare preţul mieilor din Piaţa de vechituri să scadă, nu s-a întâmplat acest lucru, comercianţii ţinând preţul la 14-15 lei/kg. Aceste lucru se datorează şi faptului că doar trei crescători de miei şi un crescător de iezi au fost ieri în Piaţa de vechituri. “Ieri am fost în piaţă cu 20 de miei şi i-am vândut pe toţi până la amiază. Azi am mai venit cu alţi 20, şi până acum am reuşit să-i vând aproape pe toţi. Dacă sunt cumpărători şi miei puţini, nu vom lăsa din preţ. Mai negociem un leu, dar nu mai mult. Dacă lucrurile merg aşa în continuare este posibil ca preţul să mai crească”, ne-a declarat unul dintre crescătorii de miei prezent în Piaţa de vechituri.

În pofida vremii reci şi a vântului de afară, erau destul de mulţi cumpărători. Marea majoritate întrebau de preţ, aşteptând probabil ca acesta să mai scadă, însă au fost destul de mulţi şi cei care au cumpărat. “Deocamdată mă interesez să văd care este preţul şi cum pot negocia. Mai aştept o zi sau două, poate mai scade preţul la miei până la 10-12 lei/kg”, ne-a spus unul dintre potenţialii cumpărători.

De Paştele catolic, sacrificarea va mai fi permisă azi, între orele 8.00 şi 17.00, şi mâine, între orele 8.00 şi 12.00. Sacrificarea va fi reluată marţi, 8 aprilie, şi va dura până sâmbătă, 11 aprilie, în acelaşi interval orar.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts